Pensii Speciale: De la Meritul Adevărat la Politica de Grup – O amenințare pentru Echilibrul Bugetar și al Democrației.

În acest material punem accent pe cum s-a diluat sensul original al „specialului” și pe riscurile pe care le aduce acest fenomen asupra bugetului și echității sociale.

În România, pensiile speciale sunt acordate în general magistraților, diplomaților, personalului aeronautic și parlamentarilor, fiind calculate după reguli diferite față de pensia standard. Numărul beneficiarilor este relativ mic, iar pensiile pot fi mult mai mari decât media generală. Dacă beneficiarii se stabilesc în străinătate, pot primi pensia în conturi din afara țării, atât timp cât îndeplinesc condițiile legale, iar drepturile se calculează în funcție de stagiile realizate, nu de locul de reședință.

Conceptul de pensii speciale, în sensul lui originar, ar trebui să fie rezervat unor categorii cu merite deosebite, fie că e vorba de realizări excepționale în sport, în știință sau în alte domenii, care contribuie cu adevărat la societate. Problema apare când se diluează criteriile, iar pensiile speciale ajung să fie acordate mai mult pe criterii politice sau la presiuni, ceea ce distorsionează sensul inițial al acestor beneficii.

Se creează un paradox: anumiți oameni care chiar au lucrat în condiții deosebite, în servicii cu adevărat speciale, nu sunt recunoscuți, pe când alte categorii, mai puțin legate de un astfel de efort, ajung să beneficieze. Cred că tocmai de aici vine frustrarea: nu atât ideea de recompensă, ci faptul că, în realitate, nu există un criteriu clar și echitabil care să definească exact cine merită pensii speciale.

Astfel, când pronunțăm cuvântul «special», ne așteptăm ca beneficiarii să fie tocmai cei care au activat în servicii cu adevărat speciale. Însă, surprinzător, tocmai acești oameni, care au lucrat în servicii cu risc și devotament, sunt lăsați pe dinafară. În schimb, vedem cum magistrații sau alte categorii cu influență politică au ajuns să fie principalii beneficiari. Iată motivul pentru care, din punct de vedere politic, s-a amplificat această categorie, exact așa cum s-a întâmplat și în justiție, unde, ca printr-un joc al puterii, s-a decis alocarea pensiilor speciale pe criterii de apartenență politică, nu pe merite cu adevărat excepționale.

Tocmai acest traseu sinuos al legii, amânată de atâtea ori, arată clar influența politică din spate. Faptul că s-a ajuns abia la a șasea încercare ca să fie declarate constituționale, exact asta sugerează: un corp al magistraților susținut politic, mai ales de PSD, care, profitând de puterea pe care o are în acest moment, a reușit să își păstreze aceste privilegii. În alte state, așa cum observăm, pensiile speciale sunt mult mai rare, chiar inexistente, pe când la noi, din păcate, se transformă într-un privilegiu pentru câțiva, cu pensii exagerate, care, normal, stârnesc nedumerire și nemulțumire în societate.

Asta e marea problemă. Într-o democrație reală, reforma ar trebui să fie echitabilă și transparentă, uniformizând pensiile astfel încât să nu mai fie aceste discrepanțe absurde. Dacă îi întrebi pe cei care au pensii speciale, rar poți să obții un răspuns clar, pentru că, de cele mai multe ori, e vorba de un cerc închis: copiii, nepoții, rudele sunt introduce în același sistem, perpetuând acest tipar al privilegiilor. Dacă nu se pune piciorul în prag, generații întregi vor fi prinse în același cerc vicios, fără ca cineva să pună stop.

Asta e marea frustrare: mulți ajung pe funcții doar pe baza unor etichete, fie doctorate cu probleme, fie poziții politice, și nu neapărat pe competență reală. De aceea, chiar dacă te uiți la merite, ajungi într-un cerc în care calitatea scade, iar deciziile ajung să fie luate de cei mai puțin pregătiți. Și, cum știm mintea urmează poziția, nu invers, iar asta e rețeta unui sistem blocat și ineficient, unde nu se mai urcă pe merit, ci pe cine e favorizat politic.

Concluzia e destul de tristă: totul se rezumă la aparențe, la networking, la poza pe care o construiesc unii, în timp ce realitatea rămâne ascunsă. Oamenii care chiar muncesc în culise, fără lumina reflectoarelor, sunt trecuți cu vederea. În schimb, cei care joacă pe scenă, în spatele unor relații sau al unor aparențe, ajung să câștige. E un cerc vicios care, dacă nu se rupe, o să continue să ne arate cât de mult s-a diluat sensul meritelor reale.

Concluzia e destul de tristă: totul se rezumă la aparențe, la networking, la poza pe care o construiesc unii, în timp ce realitatea rămâne ascunsă. Oamenii care chiar muncesc în culise, fără lumina reflectoarelor, sunt trecuți cu vederea. În schimb, cei care joacă pe scenă, în spatele unor relații sau al unor aparențe, ajung să câștige. E un cerc vicios care, dacă nu se rupe, o să continue să ne arate cât de mult s-a diluat sensul meritelor reale.

Trebuie să se intervină rapid cu o reformă clară, bine definită, ca să nu mai existe aceste abuzuri, aceste privilegii perpetuate. Altfel, riscul e ca tocmai cei care ar trebui să apere dreptatea să profite de pe urma sistemului, iar democrația ajunge să fie doar o iluzie, unde meritocrația e înlocuită de relații și influențe.

Așa că, ori de câte ori auzim cuvântul «special», ne imaginăm un om cu pregătire și dedicare în spate. Însă, paradoxal, tocmai cei din profesiile cu adevărat speciale sunt lăsați pe margine, în timp ce alții, favorizați politic, ajung să se bucure de pensii mari. Iată, în final, unde se rupe echilibrul: meritul adevărat e ignorat, iar privilegiile devin regula.”

Iar ideea finală ar fi ceva de genul: „Pentru omul simplu, pare imposibil de înțeles: de ce cei care nu au merite, ci doar relații, ajung să profite de pensii speciale. Dacă ne uităm mai bine, totul se bazează pe aranjamente: te apropii de cine trebuie, primești o funcție și, astfel, ajungi să porți un titlu pe care nu îl meriți. Iar în final, societatea suferă, pentru că adevăratul merit rămâne în umbră, iar eticheta de «special» se degradează în banalitate.”

Iată un citat care definește un om cu adevărat special: „Un om cu adevărat special nu e cel care ocupă o poziție, ci acela care face diferența acolo unde alții trec fără să observe – cu suflet, curaj și fapte, nu cu titluri.” Acest lucru ajută ca ideea să rămână clară pentru oricine, subliniind că adevăratul caracter se vede în fapte, nu în ranguri.

Un om cu adevărat special nu se definește prin titluri, ci prin faptele lui, influența discretă pe care o are și diferența pe care o face acolo unde alții trec neobservați.

Cine merită pensii speciale este definit prin lege, în funcție de categorii profesionale, cum ar fi magistrații, diplomații sau parlamentarii, iar stabilirea se face de către legiuitor, adică Parlamentul, și administrată de casele de pensii. Condițiile sunt prevăzute în legi specifice, de exemplu vechimea în funcție sau vârsta la pensionare, însă aplicarea exactă și echitatea rămân subiecte controversate.

Tocmai asta e pericolul: dacă s-ar extinde ideea, ar fi un val imens de cereri, zeci de mii de beneficiari, iar bugetul pur și simplu ar exploda. De fapt, asta și este miza: dacă toată clasa politică ar vota să-și acorde pensii speciale, atunci, într-adevăr, am ajunge într-o situație în care bugetul ar fi total suprasolicitat, iar statul ar fi practic în imposibilitatea de a mai susține acest sistem.

De ce să mai numim «special» un serviciu, când munca adevărată nu primește recunoaștere? O privire critică asupra sensului termenului «special» Eticheta de „special” trebuie să fie meritată, nu doar un artificiu, ca să nu se dilueze sensul real al acestui cuvânt.

E foarte important să păstrăm un limbaj clar și să nu ne pierdem în formule goale. Atunci când zicem „special”, trebuie să însemne cu adevărat o diferență, nu un cuvânt aruncat fără acoperire.

În loc să ne jucăm cu etichete goale, ar fi fost mult mai clar și corect să folosim termeni precum „categorii importante” sau „servicii esențiale”. Problema e că, odată ce cuvântul „special” a fost deturnat, acum e greu de mai redobândit încrederea. Și, din păcate, tocmai astfel de structuri, cu o istorie puternică, ajung să fie ignorate sau diluate, în timp ce altele, fără o bază reală, se umflă în mod artificial.

Acum e momentul să se pună piciorul în prag. Avem șansa să facem o reformă reală, să corectăm aceste inechități acum, ca să nu mai așteptăm generații până când se observă nedreptatea. Dacă acum, prin lideri precum generalii, Bălăceanu, Cantaragiu, Gropan, Chelaru, etc. sau prin inițiative parlamentare, se face o schimbare fermă, poate că, de data asta, reușim să oprim abuzurile și să restabilim sensul cuvântului „special” în societate.

MCP Press Agency, dedicată prezentării adevărului și îmbunătățirii comunicării, atrage atenția asupra faptului că, pentru a comunica eficient, trebuie să înțelegem cuvintele. Doar recunoscând originea, sensul și importanța lor, putem să construim o comunicare autentică, bazată pe adevăr și încredere.

Cum știm, politicienii fac mereu multe aranjamente.
Ei profită, făcând pentru oamenii lor dreptate,
Astfel, cuvântul „special” are culmea, anumite tente.
Dar, cine a lucrat în acest profil, de ce nu are avantaje, din păcate?