Trezește-te române: Corupția nu doarme, iar vigilența e singura cale!
După 1989, singurul președinte al PSD-ului care a fost închis a fost Adrian Năstase. El a condus partidul între decembrie 2000 și aprilie 2005 și a fost condamnat definitiv pentru corupție, în două dosare: în 2012 a primit 2 ani de închisoare, iar în 2014, 4 ani.
E momentul potrivit să îndemnăm lumea să fie pe fază, să nu mai lase lucrurile pe tărâmul tăcerii.
Liviu Dragnea a fost liderul PSD între 2015 și 2019. Într-adevăr, el a fost condamnat definitiv pentru abuz în serviciu în 2019 și a executat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni cu executare. Asta îl face, practic, al doilea președinte PSD închis după 1989.
Fenomenul corupției există în multe democrații. Diferența între țări nu este faptul că politicieni ajung la închisoare, ci cât de des și cât de eficient funcționează sistemul judiciar atunci când apar cazuri de corupție.
În multe state post-comuniste (România, Croația, Cehia, Bulgaria, Slovacia), procesele anticorupție au devenit mai frecvente după aderarea sau apropierea de Uniunea Europeană, deoarece au fost create instituții anticorupție și presiune pentru reforme.
În România există cazuri în aproape toate nivelurile mari ale puterii politice: premieri, șefi de partid, președinți ai Camerelor Parlamentului, miniștri și primari care au fost condamnați și au stat în închisoare. Mai jos sunt câteva dintre cele mai cunoscute exemple și pedepsele primite.
Lideri politici români care au făcut pușcărie după 1989
- Premieri
Adrian Năstase – fost prim-ministru (2000–2004)
2 ani închisoare (dosarul „Trofeul Calității”, 2012)
4 ani închisoare (dosarul „Zambaccian”, 2014)
a executat aproximativ circa 1 an și jumătate în total înainte de eliberare condiționată.
- Președinți de partid / șefi ai Camerei Deputaților
Liviu Dragnea – președinte al Partidul Social Democrat și președinte al Camerei Deputaților
3 ani și 6 luni închisoare (2019) pentru abuz în serviciu.
a executat aprox. 2 ani și 2 luni până la eliberarea condiționată (2021).
- Miniștri
Relu Fenechiu – ministru al Transporturilor
5 ani închisoare pentru corupție.
Miron Mitrea – fost ministru al Transporturilor
2 ani închisoare pentru luare de mită.
…
3️⃣ Cum este clasificată România
În clasamente internaționale:
Freedom House clasifică România ca „democrație”.
The Economist Intelligence Unit o clasifică drept „democrație imperfectă”.
Asta înseamnă că există instituții democratice, dar și probleme serioase (corupție, încredere scăzută în politică, polarizare etc.).
Paradoxul:
multă corupție este o problemă serioasă
dar condamnările la nivel înalt pot arăta că sistemul încearcă să o combată
În regimuri autoritare, de multe ori liderii nu ajung niciodată în instanță, indiferent de acuzații.
1️⃣ România este printre țările cu cele mai multe condamnări la nivel înalt
În anii în care a funcționat intens anticorupția (mai ales după 2010), România a avut multe condamnări ale unor demnitari de rang mare.
De exemplu:
între 2010 și 2017 au existat 4.720 de condamnări definitive în dosare de corupție, inclusiv miniștri, parlamentari și un prim-ministru.
printre condamnați s-au numărat 18 miniștri, un premier și numeroși parlamentari din toate partidele.
Nu contează dacă România e pe locul 1 sau 2 în Europa la condamnările politicienilor, rușinea rămâne. Faptul că atât de mulți lideri, miniștri, parlamentari sau primari ajung la pușcărie arată că sistemul e corupt și încremenit în obiceiuri greșite.
Pe de altă parte, un lucru „pozitiv” în toată această rușine este că justiția poate să îi tragă la răspundere, ceea ce nu se întâmplă în toate țările. Dar sentimentul e același: România continuă să lupte cu un trecut și un prezent complicat, iar încrederea în politică suferă enorm.
Cine vrea puterea, o face în taină,
Și uită de cei ce-l aleg cu dor,
În umbra palatului, rece și-n haină,
Trăiește visul de aur, în zbor.
„Corupția în România: Cu cât mai mulți politicieni, cu atât mai adânc jaf”.
Astfel, ideea de proporționalitate e clară, iar cititorul simte legătura directă între numărul mare de candidați și extinderea corupției.
Mulți politicieni se luptă să-și păstreze pozițiile și imunitatea este accesul la acele beneficii. Pensiile speciale sunt un avantaj extrem de valoros, pentru că le garantează o stabilitate financiară pe viață. Așa că, chiar dacă există presiuni publice, multe grupuri politice se luptă să mențină aceste drepturi, pentru că sunt un instrument de putere și influență. E un cerc vicios, pentru că menținerea lor dă un motiv în plus să lupți pentru putere, iar puterea, de multe ori, se transformă în protecție.
Corupția devine un cerc închis, unde cei puțini profită, iar cei mulți plătesc prețul, zi de zi. Și, din păcate, această amărăciune și sentiment de neputință se adună, transformând încrederea în instituții într-un apus lent. Sper doar ca pe viitor oamenii să aibă mai mult curaj și mai multe mecanisme de control, ca să schimbe ceva cu adevărat.
Din păcate, e un sentiment destul de răspândit. Mulți oameni simt că justiția, uneori, nu reușește să facă dreptate până la capăt, că există în continuare legături între politicieni și unii actori din justiție. Problema e că fără confiscarea reală a averilor și fără o reformă mai profundă, justiția rămâne vulnerabilă. Dar, tocmai din această nemulțumire, oamenii cer mai multă transparență, mai multă separație a puterilor și, până la urmă, consecințe reale. E un drum lung, dar singura șansă e ca presiunea publică să nu se stingă.
S-a mai întâmplat și în alte țări, deși e un subiect extrem de sensibil. De exemplu, în unele state din America Latină sau în anumite cazuri din Italia, justiția sau instituții precum Curtea Constituțională au blocat reforme de reducere a unor privilegii pentru magistrați. De fiecare dată, e o luptă între percepția de elită protejată și nevoia de echitate socială. E un semnal de alarmă grav, pentru că, până la urmă, justiția ar trebui să fie un model de echilibru, nu un privilegiu în sine.
E un sentiment foarte răspândit și e frustrant, pentru că tocmai cei care ar trebui să fie arbitrii echilibrului ajung să fie percepuți ca parte a sistemului care se opune schimbării. Întârzierea asta în reforme economice, exact cum spui, ne ține pe loc, ne blochează într-un cerc al inechității, iar în final, tot cetățeanul de rând plătește factura. E nevoie de mult curaj și de presiune constantă ca să se schimbe lucrurile, dar sper că, în timp, presiunea publică și mobilizarea să aducă schimbări reale.
Astăzi, e un contrast dureros, pentru că, deși ne lăudăm cu o democrație, ea funcționează, din păcate, pe jumătăți de măsură. Pentru unii, regulile se aplică strict, pentru alții sunt doar niște vorbe goale. Așa că, dacă vrem cu adevărat să avem o democrație sănătoasă, trebuie să ne uităm la fiecare nivel: egalitate în fața legii, responsabilitate și, mai ales, ca cei care sunt puși să apere legea să nu se transforme în elită care profită de pe urma ei. Numai așa o să recâștigăm încrederea.
PSD a fost unul dintre cele mai puternice partide, dar, în același timp, tocmai el a dat, de-a lungul timpului, cei mai mulți politicieni cu dosare penale. E un semnal de alarmă că, deși schimbările în sistem au existat, parcă mecanismele de reformă n-au reușit să îi atingă în mod real pe cei de la vârf. Tocmai de aceea, încrederea în politică scade, iar ideea de continuitate a PSD în Parlament devine un motiv de frustrare. Din păcate, soluția nu e simplă, pentru că schimbarea trebuie să vină din interior, dar și cu presiune externă constantă.
Pentru investitori străini, percepția riscului e esențială. Chiar dacă pe hârtie România e parte a Uniunii Europene și are acces la fonduri, corupția sistemică scade încrederea. Așa se ajunge la o paradoxală izolare: pe de o parte, sunt oportunități, dar pe de altă parte, e un blocaj de încredere. De aceea, România trebuie să arate concret, pe termen lung, că reformele nu sunt doar vorbe, ci au efect real: confiscarea averilor dobândite ilegal, transparență totală și responsabilitate. Doar așa o să recâștigăm respectul și, în timp, o stabilitate reală în afaceri.
Când vezi astfel de cazuri, gen Calin Georgescu, parcă totul se prăbușește în fața evidenței: nu doar că există minciună și aranjamente, dar se creează un cerc vicios în care toată credibilitatea se pierde. Și, într-adevăr, protecția exagerată cu bodyguarzi, cu toată acea barieră, naște suspiciuni și mai mari. Așa ajungem să ne întrebăm: dacă nu sunt transparenți, dacă nu au modele autentice, cum să mai avem încredere? Din păcate, lipsa exemplului personal și a corectitudinii de sus, de la vârf, e ceea ce ne doare pe toți, pentru că până la urmă, tot noi suportăm consecințele.
Timpul clarifică întotdeauna lucrurile. Pe măsură ce ies la iveală noile dosare, se vede tot mai clar că acel candidat nu era ce părea. E un semnal important: nu trebuie să ne grăbim, să avem răbdare, să cerem transparență și să lăsăm justiția să își facă treaba. E o lecție dureroasă, dar poate fi un pas spre mai multă vigilență și discernământ în viitor.
Aceasta e corupția la vârf: de la aranjamente ascunse la vigilența necesară la vot Astfel, evidențiem legătura între corupție, mecanismele ascunse și responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a cunoaște cu adevărat pe cine alegem, pentru ca viitorul să nu fie doar un joc de culise.
https://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?t=1058
Sursa: Mihail Georgevici,
MCP Press Agency
