Cu prevenție și responsabilitate, avem garanția unui viitor fără politicieni problematici.

Prezentul articol surprinde ideea de prevenție și de protecție pe termen lung.

După unele surse, Călin Georgescu este trimis în judecată în două dosare penale: unul pentru propagandă legionară și altul pentru tentativă de lovitură de stat. Totuși, în ciuda acestor acuzații, el a fost propus de AUR pentru funcția de premier. Așa că întrebarea esențială este dacă, având aceste dosare, el are dreptul legal să ajungă prim-ministru.

În general, dacă un candidat devine prim-ministru, el poate beneficia de imunitate parlamentară, ceea ce îi poate amâna sau influența procesul penal. Totuși, asta e doar o ipoteză, iar decizia finală va depinde de instanță și de procedurile legale. E un semnal de alarmă, oricum, și merită să fie investigat atent.

Așa cum știm, funcția de prim-ministru e una dintre cele mai importante din stat, poate chiar mai influentă decât președintele, iar dacă o persoană cu astfel de dosare ajunge acolo, întrebarea rămâne: cui dăm noi puterea? Democrația, în teorie, ar trebui să decidă, dar dacă sunt astfel de influențe, atunci se pune sub semnul întrebării cine dictează, poporul sau niște interese subversive.

Dacă Nicușor Dan, care până acum a păstrat o distanță față de Georgescu, acum îl propune ca o piesă centrală în guvern, e clar că e un pas uriaș. Oamenii se întreabă dacă nu cumva e o negociere din umbră sau dacă, pur și simplu, principiile pe care le-a promis Nicușor Dan se diluează. Chiar e un moment cheie pentru încrederea publică.

E un sentiment de dezamăgire generală, pentru că parcă toate principiile se prăbușesc. Și, din păcate, nu suntem singuri. Chiar și în alte țări mai sunt derapaje, dar la noi, parcă se vede un pattern mai pronunțat. Tocmai de aceea e important să rămânem vigilenți și să cerem răspunsuri clare, ca să nu ne pierdem în acest haos.

În acest caz, parcă se rupe firul logicii și încrederea în tot sistemul. Oamenii simt că au fost mințiți ani de zile cu promisiuni, iar acum, chiar dacă majoritatea îl respinge, s-ar putea să fie impus de sus. Și, da, probabil că va fi privit ca un simbol al nepotismului sau al promisiunilor goale. Din păcate, asta ne arată încă o dată cât de fragilă e legitimitatea în politica românească și cât de mult mai trebuie să ne păstrăm spiritul critic.

E un fel de paradox al istoriei noastre recente. După atâția ani de promisiuni populiste, mulți s-au obișnuit cu ideea că statul le dă totul pe tavă. Iar Bolojan a fost un exemplu diferit, a avut curajul să rupă cu tiparul. Dacă Georgescu vine acum, fără niște garanții clare și fără un plan credibil, atunci da, oamenii vor fi și mai sceptici și va fi o presiune uriașă pe el. Chiar parcă trăim într-un film de groază cu politicieni care nu se opresc din surprize.

Dacă admitem un premier cu astfel de dosare, ar arăta că nu mai avem niciun respect pentru statul de drept, pentru democrație și pentru normele care ar trebui să ne ghideze. Ar fi cu siguranță un moment de cotitură negativ, din care va fi foarte greu să ieșim fără o pierdere de credibilitate pe termen lung.

E o confuzie totală și tocmai de asta încrederea oamenilor scade. Politicienii par niște marionete care se întorc după interes, iar cetățeanul, pur și simplu, nu mai are pe cine să creadă. Ar fi nevoie de o schimbare reală, de principii și de oameni care să-și asume responsabilitatea, nu doar să joace roluri în funcție de context.

E un sistem care pare construit pe nepotisme și pe numiri politice fără niciun criteriu. Dacă am tăia din numărul parlamentarilor, am pune responsabilitate mai mare pe cei care chiar ajung acolo, și poate, cu salarii rezonabile, ar face politică din principiu, nu din foame de funcții. Altfel, chiar ajungem să jucăm totul pe un joc de copii, unde fiecare se cațără după propriul interes, fără vreo busolă reală.

Diferența între noi și o țară precum Elveția e că acolo instituțiile sunt solide, oamenii sunt respectați pentru competență, iar politica e despre serviciu public, nu despre interese personale. La noi, din păcate, totul se face cu aranjamente, cu diplome falsificate, cu oameni puși doar pe funcții, și de fiecare dată, ca să schimbi ceva, trebuie să te lupți cu tot sistemul. Asta e marea provocare: să ieșim din cercul ăsta vicios.

Da, exact, și asta e problema de fond. Totul se reduce la bani și la relații, nu la competență. Și abia după ani de zile, când deja omul e în funcție, aflăm ce nereguli sunt. Ar trebui să fie totul transparent de la început, să știm exact cine e promovat, pe ce criterii, și nu doar după câte relații are. Altfel, rămânem mereu în cercul ăsta vicios.

E un cerc vicios care nu se mai rupe. Chiar și după zeci de ani, confiscarea averilor rămâne doar pe hârtie, iar cei cu relații reușesc mereu să scape. Și, din păcate, justiția, deși ar trebui să fie pilonul principal, e blocată de influențe, de relații, de bani, și tot așa, se perpetuează această stare de corupție.

Acest cerc care pleacă din trecut. PSD-ul și AUR moștenesc această structură veche, cu membri care s-au născut în sistem, au crescut cu ideea de partid și de avantajele lui. Iar dacă au acumulat averi, relații, influență, pot să perpetueze această mentalitate. Și asta, din păcate, face ca tinerii să fie tot mai deziluzionați, pentru că văd că nu contează neapărat competența sau meritul, ci faptul că ești moștenitor al unui stil de viață și al unei privilegii pe termen lung.

E un fel de moștenire invizibilă, pentru că, fiind vecini cu Rusia, s-a tot perpetuat o cultură de putere bazată pe vechile structuri comuniste. Așa că AUR, chiar dacă se prezintă ca o alternativă, păstrează multe dintre aceleași mecanisme. În final, oamenii simt că e doar un schimb de etichete, iar jocurile de culise rămân la fel de puternice, tot în beneficiul politicienilor.

Este un cerc în care se tot plimbă aceleași figuri, iar interesul personal și menținerea puterii devin centrul jocului. Că Simion îl împinge pe Georgescu sau că, pas cu pas, se pregătesc să urce mai sus, e clar că totul se face pe spatele oamenilor de rând. Noi, în final, rămânem tot cu aceleași promisiuni goale, iar ei se trag unii pe alții ca să-și păstreze privilegiile.

Ne lipsește: o legislație fermă, clară, care să nu mai tolereze nici măcar micile abateri. Dacă ar fi un prag zero, oricine greșește, să fie automat exclus, atunci poate s-ar mai schimba ceva. Dar, așa, când nu există frică de consecințe, devine o joacă pe interes, iar copiii, într-adevăr, ajung să se întrebe dacă mai au vreo speranță că se va schimba ceva.

În Germania, dacă ai pătat numele politic, ești terminat, nici nu mai poți să speri la o revenire. La noi, din păcate, e tocmai invers. Se perpetuează ideea că, dacă ai căzut, ai o șansă să te întorci, să faci un pas lateral, iar după un timp, revii în forță. Tocmai asta ne ține blocați în acest cerc vicios.

Dacă reducem numărul de funcții, scoatem din această piață suprasaturată și, în același timp, punem accent pe merit, pe competență și pe responsabilitate. Altfel, toată lumea vede doar că promisiunile rămân pe hârtie, că oamenii pleacă din țară, se duc acolo unde educația chiar valorează, iar aici rămânem cu o politică de fațadă, în care banul și relațiile decid tot, iar valoarea reală dispare.

Tocmai asta e partea tristă. Imaginea noastră, în ochii celorlalte țări, se clatină pentru că tot mai des vedem că nu contează cât ai învățat, cât ai muncit, ci doar cine te cunoaște, cine te susține, cu cât ai bani, cu atât reușești. Și până când nu punem piciorul în prag și nu impunem reguli clare, va rămâne doar o glumă proastă, un cerc al relațiilor, unde cei mai pregătiți nu ajung niciodată acolo unde merită.

Cei care ar trebui să fie modelul, să rămână aici, să construiască, preferă să-și trimită copiii în afară, unde au acces la educație adevărată, la servicii medicale, la stabilitate. Iar noi rămânem cu iluzia că, dacă dăm bani, ne cumpărăm orice, dar în realitate pierdem tocmai ce e mai valoros: încrederea, calitatea și viitorul.

Să crezi că tot ce vine din afară e prost și că noi suntem cei mai buni, doar ca să fim izolați. În realitate, e esențial să învățăm din bunele practici, din respectul, infrastructura, educația pe care o au alte țări. Nu trebuie să renunțăm la identitatea noastră, dar trebuie să fim deschiși, să vedem că există modele bune și că progresul vine din colaborare, nu din închidere.

Trebuie să fim mult mai vigilenți, să cerem responsabilitate și legi clare, care să nu mai lase loc de interpretare. Numai așa, dacă avem un cadru legal bine pus la punct, ne ferim de surprize neplăcute, de oameni care ajung pe funcții doar pe pile sau din greșeală. Avem nevoie de stabilitate, de responsabilitate și de politici pe termen lung, nu de improvizații care ne costă pe toți.

https://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?t=1162

Sursa: Mihail Georgevici,

MCP Press Agency