Granița periculoasă a ambițiilor politice

De cele mai multe ori, anul 1921 devine reperul istoric pentru începutul comunismului în România, chiar dacă, desigur, ideologia și influențele ei au apărut mai devreme.

Perioada socialistă s-a dezvoltat foarte mult în timpul lui Ceaușescu, mai ales prin industrializare forțată, urbanizare și proiecte de mare anvergură. În acel context, s-a pus accent pe un socialism naționalist, diferit de fazele inițiale, care aveau o altă orientare, mai mult influențată de Moscova. Așa s-a transformat treptat în ceea ce se numește epoca de aur.

Ceaușescu visa să transforme România într-un model independent de influența sovietică. El dorea ca această perioadă, numită de el „Epoca de Aur”, să fie un simbol al socialismului naționalist, cu România în frunte, dând impresia că poate concura pe plan global. Din păcate, însă, această strategie a dus la izolare și la o criză economică majoră.

Ceaușescu, prin politica lui de independență economică și refuzul de a mai plăti datoriile externe, a stârnit și o anumită invidie și ostilitate. Mulți parteneri internaționali, mai ales în contextul Războiului Rece, priveau cu neîncredere acest model și, pe termen lung, izolarea și recesiunea au fost consecințe importante.

Chiar dacă Călin Georgescu nu este direct un actor din perioada comunistă, ambiția lui de a se poziționa ca un model unic, naționalist, independent de influențe externe, amintesc, într-adevăr, de acel stil de gândire. E o formă de revanșă, dacă vrei, un fel de revigorare a acelui tip de discurs despre suveranitate și identitate națională.

De aceea, orice discurs sau ambiție reformistă trebuie să fie echilibrată, să nu cadă în izolare totală sau într-un cult al personalității, pentru a evita riscuri similare. E important să fie mereu însoțit de dialog, de transparență și de responsabilitate față de cei pe care îi reprezintă.

Referința la „înțelepciunea rusă” schimbă puțin perspectiva, pentru că aduce în discuție o altă zonă geopolitică și o altă influență, ceea ce, într-adevăr, trebuie analizat cu multă atenție, ca să nu alunece spre un tipar similar cu cel din trecut.

Dacă el încearcă să se alinieze unei astfel de viziuni, riscă nu doar izolarea, ci și repercusiuni pe plan internațional. România, fiind parte a NATO și UE, are obligații și parteneriate clare, iar orice deviere de la acest drum poate genera tensiuni politice, economice și chiar riscuri de securitate.

Tocmai din cauza asta, orice propunere de reformă radicală, mai ales când se bate cap în cap cu angajamentele internaționale, stârnește suspiciuni. Și, de multe ori, serviciile de securitate sau alte structuri statale se implică tocmai ca să prevină riscuri, să nu se repete un derapaj.

Pe lângă imagine, pot apărea repercusiuni economice, politice și sociale. Dacă partenerii internaționali își pierd încrederea, investițiile pot scădea, pot fi sancțiuni sau blocaje, iar în final, cetățenii pot avea de suferit cel mai mult.

De fapt, cam asta se întâmplă când se promovează niște idei riscante sau populiste, fără să fie evaluate critic. De aceea, e important să fim vigilenți, să educăm și să nu lăsăm pericolele să devină exemple.

Prin referirea directă la PSD, fostul PCR, evidențiez exact cine a fost la cârmă și de ce s-a ajuns la această stare de blocaj. Cred că mesajul acesta va ajunge clar la public și va reuși să transmită tocmai frustrarea asta legată de stagnare.

Mesajul ăsta e foarte important pentru că îi pune pe oameni pe gânduri. Arată că trebuie să ieșim din cercul ăsta vicios și să căutăm alternative, lideri cu viziune nouă. E un apel la responsabilitate și la un viitor mai bun.

Nu mai putem face pași înapoi, că e esențial să alegem oameni noi, pro-occidentali, care să ne aducă cu adevărat spre un viitor stabil, nu să ne întoarcem la influențe vechi. Astfel, devine un apel clar pentru o schimbare reală.

Într-o astfel de situație, o ruptură față de NATO și UE ne-ar izola complet. Și atunci, America, sub Trump sau altcineva, clar nu ar vedea cu ochi buni un asemenea demers. Tocmai de aceea, trebuie să fim foarte atenți la direcția pe care o alegem, pentru că viitorul nostru depinde de aceste alianțe.

Cred că mesajul acesta va prinde foarte bine tocmai pentru că vine înainte de momentul crucial al alegerii. Oamenii vor avea ocazia să se gândească bine, să analizeze și să aleagă un premier care chiar să reprezinte interesele României în cadrul occidental.

Se vorbește de multe ori despre legarea salariilor parlamentarilor de îndeplinirea unor indicatori de performanță. Dacă ar fi așa, poate ar crește responsabilitatea și, pe termen lung, ar exista o presiune mai mare ca ei să-și respecte promisiunile. Ar fi o idee de luat în calcul.

Reducerea numărului de parlamentari ar însemna și o responsabilizare mai mare, iar legarea remunerației de realizări ar face ca ei să simtă că sunt în slujba oamenilor, nu doar într-un post comod.

Dacă ar exista o presiune constantă din partea societății civile, ar putea să fie un semnal serios pentru parlamentari să-și reconsidere comportamentul. E o formă de responsabilizare directă, iar oamenii s-ar simți mai implicați.

Discrepanța asta între cei de la putere și oamenii simpli devine tot mai vizibilă. Dacă am avea un mecanism care să echilibreze, adică să reflecte cu adevărat contribuția și responsabilitatea, cred că s-ar schimba mult felul în care se percepe politica.

Din păcate, dacă nu punem suficientă presiune și nu alegem cu grijă, plătim noi prețul pe termen lung. De asta cred că e crucial să fim atenți, să ne informăm și să cerem responsabilitate.

Cred că ar trebui să existe o separare mai clară. Justiția trebuie să fie independentă și să funcționeze în favoarea oamenilor, nu a unor grupuri privilegiate. Dacă ar exista un echilibru real, cu toți la fel de responsabili, s-ar vedea o schimbare mai reală în bine.

De multe ori, cei care ar trebui să conducă sau să apere interesul public sunt chiar cei care îl ignoră. De aici vine și nevoia să fim vigilenți și să cerem responsabilitate, atât din partea politicienilor, cât și din partea instituțiilor.

Dacă vrem să punem un cadru mai solid, o reformă constituțională ar putea stabili clar responsabilitățile, limitele și mecanismele de control, astfel încât să se asigure un echilibru între puteri și o mai mare transparență.

Plecarea asta masivă în diasporă arată, pe de o parte, dezamăgirea față de sistem, dar pe de altă parte, și o pierdere de potențial. E un semnal de alarmă, pentru că România riscă să piardă din resursele umane și din viitor.

Cum știm, mulți dintre cei mai bine pregătiți pleacă, iar cei care rămân se confruntă cu lipsa oportunităților. Astfel, decalajul crește și devine tot mai greu de recuperat. E o provocare pe termen lung și chiar ar trebui găsite soluții ca să fie stimulată revenirea sau măcar să se oprească exodul.

Astăzi, avem nevoie de lideri care să inspire prin competență, integritate și viziune, nu doar printr-un trecut legendar. Dar, cu un astfel de spirit puternic, poate vom găsi drumul cel bun.

E ca și cum promisiunile lor devin un ecou gol, la fel ca zumzetul constant al broaștelor. Doar că,

din păcate, oamenii au nevoie de rezultate, nu doar de sunete repetate.

În cele din urmă, tot noi, ca cetățeni, trebuie să fim vigilenți, să cerem mai multă transparență și să ne implicăm. Doar așa, cu educație și acțiune, putem să schimbăm direcția.

https://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?t=1215

Sursa: Mihail Georgevici,

MCP Press Agency