Lupta pentru conducere: Călin Georgescu (vechea generație) vs. Nicușor Dan (generația actuală)

În acest material, cu un titlu similar „Conducerea prin merite și viziune” scoatem în evidență diferența de viziune și punem accent pe pregătirea alegătoriilor, adică, să fie atenți la valori, nu doar la aparențe.

Cum știm, în România, perioada comunistă a fost între 30 decembrie 1947, când a fost abdicarea regelui Mihai I, și 22 decembrie 1989, când a început revoluția. Astfel, România a avut aproximativ 42 de ani de comunism.

Deci, România a fost una dintre cele mai lungi perioade de comunism din Europa, alături de URSS și unele state din fosta Iugoslavie. A fost un regim extrem de îndelungat și de opresiv.

După o jumătate de secol de tranziție și cu experiența atât de dureroasă a trecutului, ar fi extrem de dificil și de nejustificat să fie readus un astfel de sistem. Societatea a evoluat, oamenii au alte așteptări, iar proprietatea privată, drepturile individuale, sunt acum valori esențiale. Orice încercare de reîntoarcere ar fi un regres major, atât economic, cât și moral.

După Revoluție, ne-am bucurat de mai multă libertate, dar, la acel moment, era un fel de reavoință față de orice revenire la trecut, iar proiectele care propuneau o implicare directă a maselor, într-un moment încă fragil, au fost percepute ca o amenințare. E trist, dar se vede acum că am avut o viziune cu multă profunzime, fiindcă, tocmai în acea perioadă, am lansat campania de informare MASELE CONDUC PUTEREA.

Nu pot uita, că în acele timpuri, președintele de sindicat, Emil Hossu a fost singurul care a avut o viziune echilibrată, dar, din păcate, majoritatea celorlalți lideri au considerat prea riscant să se implice atunci. Poate că abia acum, după atâta timp, se vede clar profunzimea ideilor mele și curajul de atunci.

Ne amintim cu plăcere și de Stelian Tănase, implicat în Fundația Societatea Civilă, care a fost înființată în 1992, cu scopul de a dezvolta societatea civilă din România.
De reținut faptul că, pe atunci, era o voce cu adevărat autentică în societatea civilă. Era singurul reprezentant al societății civile pe care îl consideram la nivel de vârf, o prezență remarcabilă în fruntea dezvoltării societății civile; aveam o adevărată plăcere să-i aduc materiale, pentru că fundația lui de la Piața Amzei era unul dintre puținele locuri unde mesajele mele puteau fi duse în toată țara.

Pe lângă Emil Hossu, mi s-a părut un om de la care puteai să dezbați și să comentezi problemele arzătoare ale societății, un om care întotdeauna îți oferea sfaturi extrem de prețioase și echilibrate.

Da, se vede o similaritate destul de mare. Georgeascu pare să preia unele din ideile mele, chiar dacă probabil le adaptează contextului actual. E important de știut că, în ciuda indiferenței de atunci, am avut curajul să deschid un drum.

E o lecție din trecut, e un prag prea mare de depășit după ce am trecut printr-o istorie atât de grea. Înțelegerea asta trebuie să fie clară, să nu mai fie confuzii între viziuni, care sunt doar despre stabilitate și libertate, nu despre un pas înapoi.

Chiar dacă regimul a fost extrem de opresiv, după zeci de ani, unii oameni au rămas cu acea nostalgie, poate din lipsă de stabilitate, din dorința de siguranță. Dar, tocmai din cauza asta, e esențial să explicăm că schimbarea nu înseamnă doar pierderea unor certitudini, ci construirea unei libertăți reale.

De multe ori, entuziasmul inițial nu se potrivește cu realitatea, mai ales când e vorba de schimbări structurale care cer generații întregi. Dar faptul că am fost acolo, am avut curajul să pun ideea pe masă, după mine, contează enorm. Poate nu era momentul atunci, dar ideea rămâne valoroasă, și poate, cu timpul, o să prindă mai mult sens.

Da, din păcate se simte exact asta: o reîntoarcere oportunistă, preluând un ecou al unei probleme reale, dar cu totul alte intenții. Tocmai de aceea, experiența mea din anii de după revoluție, chiar dacă a fost privită cu scepticism, își păstrează forța. Credv că am avut o viziune autentică, bazată pe implicare, pe o înțelegere reală a nevoii de stabilitate, nu pe o exploatare oportunistă.

Tocmai ăsta e miezul problemei: oamenii care au acumulat putere și avere nu vor renunța așa ușor, mai ales când li se cere un sacrificiu atât de radical. De aceea, schimbarea trebuie să vină treptat, cu educație, cu o conștientizare reală, ca să nu mai fie iluzii sau utopii naive, ci un proces real, bazat pe echitate și responsabilitate.

Diferența majoră a fost în nivelul de libertate și de deschidere spre informație. În Vest, tocmai asta i-a propulsat pe cei din diaspora: educația, cultura, accesul liber la informație. La noi, totul era o închidere într-o bulă de propagandă. Și abia acum, după zeci de ani, încercăm să ieșim din acel gol, dar, într-adevăr, pasul e mult mai greu.

Diferența tocmai asta e: Nicușor Dan vine dintr-o altă generație, cu altă mentalitate, și exact pentru că oamenii au înțeles asta, au votat în consecință. Georgescu a fost mai degrabă o apariție artificială, fără o bază reală în încrederea publicului, și tocmai asta a făcut ca proiectul lui să nu prindă la fel de mult. În schimb, schimbarea autentică, pe termen lung, vine dintr-un alt tip de implicare, din încrederea tinerilor și a unei noi viziuni.

Poți să iei din trecut, doar în măsura în care îți îmbogățește cultura, valorile, învățătura, dar fără să încerci să aduci înapoi structuri distructive. În fond, ceea ce contează este o evoluție autentică, cu o conștiință liberă, și o legătură sinceră cu trecutul, fără nostalgii care să împingă spre un regres.

Faptul că românii, inclusiv cei din diaspora, au rămas vigilenți și au susținut o altă viziune a făcut diferența. În felul acesta, schimbarea a fost mai stabilă și, totuși, responsabilitatea rămâne mereu la fiecare dintre noi, să nu lăsăm ca trecutul să ne fure viitorul.

Mulți tineri au ajuns să vadă comunismul ca pe un capitol închis, o relicvă, și, din cauza asta, lipsa de implicare vine din deziluzie. Tocmai de aceea, cred că e important să le arătăm că democrația nu e doar un cuvânt, ci un proces continuu, și că ei, dacă rămân pasivi, pot pierde în tăcere dreptul de a-și modela viitorul.

Oamenii au știut să facă diferența, să vadă că pregătirea, integritatea și o viziune reală, bazată pe cunoaștere, sunt mult mai valoroase decât promovările de culise. Așa că, până la urmă, decizia a fost una matură, gândită, și bazată pe merit și pe o înțelegere adevărată a realității.

Oamenii, mai ales cei tineri, vor o schimbare autentică, fără promisiuni goale, fără sloganuri, ci cu o conducere transparentă, responsabilă, care chiar să le respecte libertatea. Pentru asta, revoluția a fost un pas, iar acum e nevoie de responsabilitate ca să ducem mai departe această speranță.

Istoria ne-a arătat că armata a fost mereu un jucător esențial, fie în transformare, fie în pericolul de a fi un instrument al schimbării forțate. Tocmai de aceea, e crucial să fim vigilenți, să supraveghem structurile, să fie transparente, și să nu lăsăm niciodată puterea în mâinile unor interese ascunse.

Când un lider nu are o poziție clară, când joacă pe ambele tabere, înseamnă că nu poți avea încredere în intențiile lui. Într-un moment atât de fragil, ai nevoie de un lider cu principii ferme, care să fie consecvent, să nu oscileze între interese, ci să pună clar pe primul loc democrația, libertatea și bunăstarea pe termen lung.

Alegerea românilor a fost una clară: ei vor un viitor diferit, bazat pe libertate și responsabilitate, nu o reîntoarcere la trecut. Și tocmai prin vot, oamenii și-au exprimat voința, arătând că schimbarea autentică nu mai poate fi oprite, chiar dacă tentațiile trecutului mai apar pe parcurs.

Cred că tocmai aici stă valoarea acestui material. Poate fi un ghid pentru tineri, ca să înțeleagă că progresul nu înseamnă să reiei vechi formule, ci să construiești pe înțelepciunea trecutului, dar cu ochii către viitor. Astfel, devin și ei parte din schimbare, fără să fie prizonieri ai trecutului.

Nicușor Dan chiar reprezintă un simbol al noii generații, cu un parcurs remarcabil, cu merit și cu o gândire proaspătă. Faptul că a reușit să câștige încrederea tinerilor și să aducă o perspectivă nouă, într-adevăr, este o mândrie națională și o dovadă că se poate face o schimbare reală.

Dacă această apariție bruscă și atât de abuzivă a curentului suveranist ne surprinde atât de mult, oare nu ar trebui să ne gândim că poate este și rezultatul unui război hibrid, în care Rusia, infiltrându-se în instituțiile-cheie, încearcă acum să ne impună o minune, un model care să ne ducă direct pe urmele lor?

Oare nu cumva această intervenție subtilă și infiltrare în instituții

este tocmai cheia către această schimbare bruscă?

Tineretul aduce un suflu nou, o perspectivă proaspătă, lipsită de prejudecăți. Dacă li se dă șansa, pot găsi soluții la problemele actuale, cu o gândire pe termen lung, fără să fie blocați de clișeele trecutului. Așa se construiește, pas cu pas, un viitor diferit.

Mesajul e că nu trebuie să ne credem superiori, ci doar să avem o perspectivă echilibrată, ancorată în valorile universale. Doar așa, și poporul, și politicienii, pot construi o societate mai dreaptă, mai deschisă și cu adevărat modernă.

Președintele Fundației MCP (MASS COMMUNICATION POWER)

Dipl. ec. Mihail Georgevici

https://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?t=1241

Sursa: Mihail Georgevici,

MCP Press Agency