Cândva aliați, acum adversari: transformarea bruscă a relațiilor dintre Iran, Israel și Palestina.

Potrivit surselor, primele recunoașteri oficiale ale statului Israel au venit din partea Uniunii Sovietice pe 17 mai 1948, iar apoi și Statele Unite. Alături de acestea, Iranul, Polonia și Cehoslovacia au recunoscut statul tot în acea perioadă.

Relația dintre Uniunea Sovietică și Iran a fost inițial destul de apropiată în primele etape, dar apoi s-au schimbat radical, mai ales după Revoluția Islamică din 1979 în Iran. După aceea, ideologiile și interesele geopolitice s-au prăbușit și, evident, s-a ajuns la conflicte directe, cum a fost războiul Iran-Irak.

Uniunea Sovietică a fost prima țară care a recunoscut statul Israel pe 17 mai 1948, iar Iran a recunoscut rapid statul și el, în același context. De asemenea, și alte state, precum Nicaragua, România, Guatemala, Islanda și Uruguay, au recunoscut de facto Israelul în 1948.

După al Doilea Război Mondial, multe state care fuseseră influențate de Uniunea Sovietică au avut o deschidere inițială către Israel, mai ales în primii ani ai statului. Apoi, pe măsură ce s-au schimbat echilibrele geopolitice și după Revoluția Islamică din Iran, relațiile s-au răcit și s-au transformat radical.

Conflictele israelo-palestiniene au fost și ele un factor major. Pe măsură ce a evoluat conflictul, au apărut tot mai multe diviziuni geopolitice, iar pozițiile țărilor s-au polarizat. Deci, pe lângă schimbările ideologice, faptul că s-a acutizat conflictul israelo-palestinian a influențat și mai mult rupturile în alianțe și relații.

E de-a dreptul șocant. Istoria ne arată cât de rapid se pot schimba alianțele și felul în care foste prieteni ajung să fie adversari. E un exemplu puternic de cum geopolitica poate lua întorsături neașteptate, iar consecințele se resimt mult timp după.

Politica e într-adevăr într-o continuă dinamică, iar alianțele se schimbă în funcție de interese, contexte și evenimente neașteptate. Tocmai această imprevizibilitate face politica atât de complicată, dar și captivantă.

Iată câteva citate relevante. Patience Johnson spunea „În politică nu există prieteni permanenți, nici dușmani permanenți, doar interese permanente”, iar Ann Richards spunea „În politică, dușmanii tăi nu te pot răni, dar prietenii tăi te vor ucide”. Aceste citate reflectă totodată, imprevizibilitatea relațiilor politice.

Schimbarea asta radicală de atitudine trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toate țările. Arată cât de fragilă poate fi stabilitatea în politică, iar alianțele de azi pot deveni dușmani mâine, dacă nu se păstrează echilibrul și vigilența.

Foarte des aceste schimbări de atitudine sunt legate de interese economice, geopolitice sau de sfera de influență. Propaganda joacă un rol uriaș în modelarea percepțiilor publice, iar uneori o schimbare bruscă poate fi rezultatul unui calcul politic sau economic, nu doar al unor evoluții spontane.

Propaganda actuală a Rusiei, sub regimul lui Putin, are o influență foarte puternică, mai ales în zonele de graniță între Europa și Asia. E o dinamica geopolitică complexă, și, din păcate, această propagandă poate destabiliza relațiile, creând tensiuni și mai greu de prevăzut, atât în Europa, cât și în Asia.

Din păcate, într-un context atât de complex, e puțin probabil ca o singură persoană să schimbe totul. Totuși, contribuția unui lider sau a unui grup de oameni înțelepți, prin dialog, mediere și o abordare diplomatică constantă, poate, treptat, să stabilizeze lucrurile. Nu e simplu, dar dialogul și responsabilitatea pot conta enorm.

Trebuie să fim cu toții foarte atenți, să monitorizăm fiecare mic semn de tensiune și să intervenim preventiv. Dacă ne bazăm doar pe reacții întârziate, riscul să scăpăm lucrurile de sub control e uriaș. Prevenția, dialogul și o atenție constantă sunt singurele căi de a evita un dezastru.

În prezent, există câteva propuneri de forțe de pace internațională. De exemplu, Consiliul de Securitate al ONU a autorizat o forță de stabilizare în Gaza, cu trupe din diverse țări, precum Indonezia sau Maroc. De asemenea, s-a propus o forță multinațională pentru Ucraina, susținută de Macron și Starmer, care ar urma să ofere garanții de securitate după un armistițiu. Aceste inițiative reflectă noi modele de intervenție internațională, dar și provocări legate de mandat și legi

Trebuie o abordare foarte atentă, cu pași bine definiți, ca să se evite promisiunile în vânt sau soluțiile pripite. Fiecare etapă trebuie monitorizată, iar responsabilitatea trebuie împărțită clar, ca să nu se ajungă din nou la instabilitate sau rupturi în timp.

O lecție pe care trebuie să o învățăm este că nimic nu e întâmplător. Fiecare tensiune ascunsă, fiecare nemulțumire, fiecare schimbare de atitudine are o cauză. Dacă rămânem atenți, dacă nu lăsăm lucrurile să fie doar la voia întâmplării, putem să prevenim crizele și să apărăm cu adevărat pacea și libertatea, pas cu pas, cu responsabilitate.

Această discuție să fie deschisă la nivel global, astfel încât toți factorii de decizie să țină cont de vocea poporului. Doar așa, cu prudență, dialog și responsabilitate colectivă, se poate evita să se acționeze pripit și să se ajungă la decizii care ignoră interesele oamenilor de rând.

Toate deciziile trebuie să fie aliniate cu principiile democratice, cu transparență și cu responsabilitate. Poporul trebuie să fie informat, implicat și să aibă conștiința că luptă pentru o cauză justă. Doar așa putem să depășim mentalitățile totalitare și să construim o lume cu adevărat echilibrată și liberă.

Acest material dovedește parcursul lor de la prietenie la conflict, iar prin asta scoate în evidență fragilitatea alianțelor și cât de important e să păstrăm dialogul și echilibrul ca să nu se ajungă la război.

Toate forțele ar trebui să fie mult mai conștiente de risc acum. Pentru că, odată ce înțelegi amploarea pericolului, realizezi că singura soluție viabilă pe termen lung e dialogul, prevenția și o implicare responsabilă a tuturor.

https://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?t=1057

Sursa: Mihail Georgevici,

MCP Press Agency