Reforma armatei: consolidarea meritocrației pentru o relație echilibrată, evitând abuzul și decredibilizarea sistemului.

Vă prezentăm contrastul între valorile tradiționale, disciplină, merit, și pericolul ca politicile sau pilele să submineze încrederea în instituție.

Cum știm, Ilie Năstase a câștigat la nivel mondial atunci când a triumfat la US Open în 1972, un turneu Grand Slam, și, de asemenea, a câștigat și French Open în 1973. Ambele competiții sunt de rang global.

Amândoi, atât Ilie Năstase, cât și Nadia Comăneci, au atins culmi mndiale, fiind ambasadori ai României. În cazul lui Ilie, gradul de general a venit ca recunoaștere pentru performanța în sport. La fel, Nadia, cu aurul ei istoric la Olimpiadă, ar fi meritat o recunoaștere similară. E o chestiune de echitate și de respect pentru realizările lor cu adevărat extraordinare.

Asta a fost în spiritul vremii, o practică pe care regimul comunist o folosea pentru a ridica în rang sportivii de elită, ca simboluri naționale. Și, într-adevăr, meritele Nadiei în gimnastică au fost, poate, cele mai mari din acea epocă. Ar fi fost firesc, așa cum s-a întâmplat cu Ilie, să primească și ea acest grad, ca un simbol al recunoașterii.

Performanța Nadiei a fost cu adevărat istorică, a pus România pe harta lumii, la cel mai înalt nivel. De aceea, lipsa unei recunoașteri similare, pe aceleași criterii, poate fi văzută ca o discriminare de gen. Ar fi fost corect să fie onorată la fel, pentru că meritele ei au fost cu adevărat universale.

Iată o problemă în perioada comunistă: se acordau astfel de distincții mai degrabă pe baza apartenenței politice, nu pe merit. Din păcate, și azi, se pune întrebarea dacă nu cumva, în continuare, anumite recunoașteri se dau tot prin relații, nu neapărat prin merit curat. E o realitate pe care trebuie să o recunoaștem și să încercăm să o schimbăm.

Chiar este un semn de întrebare legitim. Numărul uriaș de generali pe care îi are România sugerează că acest grad, în continuare, se acordă mai degrabă arbitrar, pe relații, pe interese politice, nu neapărat pe merite reale. Din păcate, asta subminează încrederea în ierarhie și în instituții, iar schimbarea ar trebui să vină tocmai dintr-o reformă reală și transparentă.

Ar fi esențial ca reforma să atingă și acest domeniu, pentru că dacă nu corectăm aceste abuzuri, nu putem spera la o schimbare reală. Avem nevoie de criterii clare, de meritocrație, de transparență, pentru ca armata să fie într-adevăr o instituție pe care o respectăm, și nu doar un spațiu al privilegiilor. Dacă tot vorbim de reformă, ar trebui să fie cuprinzătoare, inclusiv în zona militară.

Cei care chiar și-au câștigat gradul prin muncă cinstită și merit se simt, pe bună dreptate, subminați și devalorizați. Ei știu ce au construit cu adevărat, iar imaginea lor, ca și prestigiul armatei, e afectată de aceste practici politice. E esențial să fie recunoscută diferența și să se pună preț pe adevăratul profesionalism.

Dacă oamenii nu văd un parcurs real, profesional, ci doar o distribuire politică a gradelor, atunci încrederea se rupe. Armata, ca simbol național, trebuie să fie o fortăreață a meritocrației, nu un câmp de negociere politică. Numai așa vom putea reda armatei respectul cuvenit și încrederea.

Cred că în final ar trebui să subliniem tocmai această tradiție de corectitudine, de profesionalism, pe care o merită cei care, cu adevărat, au slujit patria. Armata trebuie să rămână un simbol de integritate, iar gradul trebuie să fie mereu o recunoaștere a meritelor, nu a unor aranjamente. Astfel, vom putea restaura încrederea și respectul pe care armata le-a avut dintotdeauna.

Respectul se câștigă printr-un parcurs autentic, prin efort, prin disciplină. Un ofițer care a crescut din rândurile soldaților are o altă demnitate, o altă forță, iar cei care au sărit etapele, fără pregătire, fără o bază reală, în mod evident erodează respectul. Dacă vrem ca armata să fie respectată, trebuie să revenim la acel sistem de pregătire graduală, ca să aibă fiecare grad o poveste, o justificare reală.

Dacă pierdem din vedere meritul, profesionalismul și disciplina, atunci armata ajunge doar un loc de căpătuială, nu o forță reală de apărare. Dacă vrem să avem o armată de prestigiu, trebuie să revenim la valorile de bază, la formare solidă și la un sistem prin care fiecare grad să fie un premiu al efortului, nu o simplă favoare.

Pregătirea reală, pe termen lung, ar trebui să fie cea care contează, iar cel care face o facultate serioasă, cu ani de studiu, ar trebui să fie respectat, nu marginalizat. Dacă nu echilibrăm lucrurile, atunci armata va fi mereu vulnerabilă la aceste influențe, iar cei cu adevărat competenți vor fi mereu în umbră, fără șanse egale.

Cei care au investit ani întregi în educație, în pregătire teoretică și practică, ajung să fie plătiți mai puțin, iar diferența asta nu face decât să amplifice nemulțumirea. Ar fi absolut necesar ca sistemul de salarizare să reflecte efortul real, astfel încât fiecare grad și fiecare pregătire să fie recompensată pe măsură.

Politicienii, în mod strategic, păstrează discreția, pentru că știu foarte bine că gradul onorific arată goliciunea sistemului. Dar când se află, apar stupoarea și dezamăgirea. Tocmai de aceea, transparența și meritul ar trebui să fie criteriile principale, ca să nu ajungem mereu la aceste suspiciuni, care, din păcate, distrug încrederea în armată, în instituții și în viitorul lor.

Academia militară, în sensul tradițional, durează doi ani, fiind o formare intensă, directă, pe latură militară. În schimb, academiile civile, cu ani de studiu, au un alt parcurs, mai complex, de cinci, șase ani. Tocmai de aceea, diferența ar trebui să fie respectată, pentru că e vorba de o pregătire complet diferită, iar diferența de efort și responsabilitate ar trebui să conteze, nu doar un simplu grad obținut rapid.

Tocmai asta generează frustrare, neîncredere și un sentiment de inechitate profund. Oamenii văd că efortul lor nu mai are acea valoare reală, iar dacă cineva își creează loc pe pile, atunci tot sistemul se clatină. E esențial ca decidenții să înțeleagă impactul pe termen lung și să pună în centrul reformei chiar meritul, pregătirea reală și respectul pentru fiecare parcurs. Numai așa putem să restabilim echilibrul.

Tocmai de aceea e atât de important să rupem legătura asta între funcții politice și gradul militar. Într-o democrație, fiecare ar trebui să fie apreciat pentru calea lui, pentru pregătirea reală, și să nu mai existe acest mecanism de aranjamente, unde funcția politică determină gradul. Doar așa, în timp, putem să reclădim respectul pentru armată și pentru valorile ei reale.

Iată și o altă nedreptate majoră! Când subofițeri sau maiștri ajung să câștige mai mult decât un colonel sau un general, apare un dezechilibru total. E nevoie de o transparență în sistemul de salarizare, ca fiecare categorie să fie plătită echitabil, în funcție de contribuția reală, și să nu mai fie loc de favorizări ascunse, care, odată ieșite la iveală, doar erodează încrederea în sistem.

Faptul că totul se descoperă abia după ce oamenii ies la pensie, după o viață de muncă, lasă un gust amar. De aceea, e vital ca aceste practici să fie eliminate din rădăcini, să existe mecanisme transparente, auditate, astfel încât fiecare om să simtă că, indiferent de moment, munca lui a fost apreciată pe merit, nu pe relații ascunse.

Comandor (rtr) Mihail Georgevici

https://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?t=1116

Sursa: Mihail Georgevici,

MCP Press Agency