IN MEMORIAM CIPRIAN PORUMBESCU

FacebookGoogle+TwitterLinkedInPinterestPrintdistribuie

DUMINICA, 9 Iunie, preotul GHEORGHE NEAGOE, în biseria Sf. MARIA (ctitorita de regina Maria) a oficiat o slujba de vesnica pomenire, prinos de recunastinta marelui compozitor Ciprian Porumbescu.
Cu câteva luni înainte de-a trece în lumea vesniciei (6 Iulie 18839) în statiunea Santa Agata, lânga Genova, Ciprian Porumbescu îi cânta celebrului compozitor Giuseppe Verdi „Doina” fermecata:

– „Mai cânta, mai cânta tinere! Ah! minunata muzica! N-am colindat plaiurile românesti, dar cântecul vostru îmi zugraveste aevea în minte locuri si oameni, bucurii si suferinte…(Erau de fata Arrigo Boito – compozitorul Operei „Mefistofele” si Marco Salla)
Cînd a sfârsit cântecul, Verdi a zis catre Boito:
– „Mare lucru! Cântecul acesta nu mi-l cunosc, dar toata melodia lui o simt si o pricep…, dupa muzica se cunoaste ca ne suntem frati”
Scrie autorul Constantin Ghiban în cartea sa – „CÂNTA LA STUPCA O VIOARA”.

Ce poate fi mai înălţător decât să ascuţi o slujbă de pomenire în biserica Sf. MARIA (Sectorul 1), ţinută de preotul GHEORGHE NEAGOE, Duminică 9 Iulie, pentu comemorarea celebrului muzician CIPRIAN PORUMBESCU ridicat al ceruri pentru dumnezeirea neamului la (6 Iulie 1883).

19748345_1919786608294935_8441228036050217938_n
Acordurile Baladei ne aduceau din depărtări celeste vibraţia sufletului acestui patriot, iubitor de neam şi ţară care ne-a lăsat capodopere nemuritoare, iar vocea lui se auzea din cupola bisericii ; „Tată, am căntat Daciei întregi” „Voi cânta Doina, să o audă şi Mediterana”

19884233_1919786534961609_4415880426944673793_n

Dragii mei!

În colaborare cu distinsul meu prieten scriitor-compozitor, Marin Voican Ghioroiu am realizat acest film

https://youtu.be/6HyFZWtYsaQ

și o scurtă prezentare despre Ciprian Porumbescu, genialul creator al multor valori muzicale, adevăratul „Crai Nou” care stă cu cinste în panteonul cultural român alături de Mihail Eminescu şi George Enescu.
Ciprian Porumbescu a fost şi rămâne cântecul sufletului românesc, o erupţie de vulcan a geniului de-a pururi creator de valori nepreţuite, acest „crai nou“ dăruit de Dumnezeu pe cerul culturii şi al spiritualităţii româneşti, acum 134 de ani, într-o zi de 6 iulie, a părăsit această lume zbuciumată, chemat fiind de Domnul vieţii veşnice să împodobească raiul cel preafrumos cu un suflet curat şi generos.
La 14 octombrie 1853, se naşte în Şipotele Sucevei, Ciprian, fiul Emiliei şi al preotului Iraclie Golembiovschi. Acest preot a fost unul dintre clericii patrioţi ai Bucovinei. Devotat slujitor al Bisericii, părintele Iraclie era şi un talentat scriitor. Unii l-au numit „Creangă al Bucovinei“, avea multă dragoste pentru frumos, zăbavă cu cartea, dar mai ales iubea Biserica neamului său.
Ciprian Porumbescu, cântecul sufletului românesc, o erupţie de vulcan a geniului de-a pururi creator de valori nepreţuite, acest „crai nou“ dăruit de Dumnezeu pe cerul culturii şi al spiritualităţii româneşti, acum 134 de ani, într-o zi de 6 iulie, a părăsit această lume zbuciumată, chemat fiind de Domnul vieţii veşnice să împodobească raiul cel preafrumos cu un suflet curat şi generos.
La 14 octombrie 1853, se naşte în Şipotele Sucevei, Ciprian, fiul Emiliei şi al preotului Iraclie Golembiovschi. Acest preot a fost unul dintre clericii patrioţi ai Bucovinei. Devotat slujitor al Bisericii, părintele Iraclie era şi un talentat scriitor. Unii l-au numit „Creangă al Bucovinei“, avea multă dragoste pentru frumos, zăbavă cu cartea, dar mai ales iubea Biserica neamului său.

Student la Facultatea de Teologie

În limba polonă, „Golembiovschi“ înseamnă „porumbel“. Numele „Porumbescu“ a fost folosit mai întâi ca pseudonim, şi apoi ca nume oficial.
Tânărul Ciprian a crescut într-o casă unde credinţa şi cultura se învăluiau într-o armonioasă îmbrăţişare. Era şi normal ca acest fiu de preot, şi nu a unui preot obişnuit, ci cu vădite înclinaţii spre literatură şi artă, să crească într-un mediu ales. Micuţul Ciprian a început, de la vârsta de şase ani, studiul muzicii cu Carol Miculi, apoi vioara, la Ilişeşti, cu Simon Maier, continuând la Gimnaziul din Suceava, cu Ştefan Nosievici şi, în particular, cu Anton Valentin şi C. Schlötzer.
Pentru talentul deosebit al fiului său, preotul Iraclie a primit o vioară Amati, datând din anul 1626, de la un ţigan bătrân, ca recunoştinţă pentru hrana dăruită lui şi cetei sale de lăutari, în vremea secetei din 1866. Este de la sine înţeles că Ciprian asista la toate horele din sat, precum şi la alte manifestări muzicale din partea locului. Cuprins de dragostea pentru valorile neamului său, adolescentul Ciprian, după unii biografi de-ai săi, a participat la sărbătorile organizate de societatea Culturală „Arboroasa“, la Mănăstirea Putna, din anul 1871, unde l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu o altă stea din constelaţia culturii române, luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu.
Între anii 1873-1877, a urmat cursurile Institutului Teologic din Cernăuţi. În cadrul renumitei Facultăţi de Teologie cernăuţene, Ciprian a primit noţiuni elementare de armonie şi dirijat coral de la preotul Isidor Vorobchievici, renumitul profesor şi compozitor bucovinean.
Deşi nu a fost hirotonit, Ciprian şi-a manifestat deplin dragostea pentru Biserică, prin compoziţiile muzicale menite să înfrumuseţeze cultul divin. („Cântările Sfintei Liturghii în Do major“, „Tatăl nostru“, „Adusu-mi-am aminte“, „Condacul Maicii Domnului“; lucrări pentru coruri mixte: „Priceasna de Paşti“ şi „Axion la Rusalii“).

Asemănat cu Johann Strauss şi cu Franz Liszt

În perioada 1879-1881, a urmat cursurile Conservatorului din Viena, susţinut financiar şi de mitropolitul Bucovinei de atunci, Silvestru Moraru Andreevici, iar acolo a studiat armonia cu Anton Bruckner şi a primit noţiuni despre muzica corala de la Franz Krenn.
Anul 1882 l-a găsit în ţară, în Ardeal, ca profesor de muzică vocală la Şcolile Române şi dirijor la Biserica Neagră, iar între timp s-a înscria şi la cursuri de filosofie în Viena şi Cernăuţi. Dragostea pentru tot ce-i românesc l-a însoţit toată viaţa. A început să compună piese de o rară frumuseţe şi sensibilitate. La Cernăuţi, a condus corul Societăţii culturale „Arboroasa“, iar la Viena, a dirijat corul Societăţii studenţeşti „România Jună“. Aici, a scos, în anul 1880, colecţia de 20 de piese corale şi cântece la unison, reunite în „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români“ („Cântecul ginţii latine“, „Cântecul tricolorului“, „Imnul Unirii“ – „Pe-al nostru steag“, „La malurile Prutului“, „Altarul Mănăstirii Putna“). După această perioadă, urmează cea mai fecundă etapă a vieţii sale artistice.
La 11 martie 1882, a avut loc premiera operei sale „Crai nou“, piesă în două acte, scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri.
A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori români ai vremii sale. Ziarele vremii chiar îl asemuiau cu Johann Strauss şi Franz Liszt.

„Mă întorc acasă, agăţat de un cocostârc“

Din păcate, boala a frânt, poate prea devreme, aripile creatoare ale acestui om de o sensibilitate aparte, însă nu doar boala a fost cauza acestui dramatic destin. După terminarea facultăţii, tânărul teolog a fost întemniţat aproape trei luni pentru activitatea din cadrul societăţii „Arboroasa“, militantă pentru libertatea Bucovinei de sub dominaţie habsburgică. Detenţia i-a şubrezit trupul firav. Boala de care suferea s-a agravat foarte mult.
Cu toate acestea, ca şi cum şi-ar fi simţit sfârşitul aproape, Ciprian Porumbescu a scris în timpul detenţiei cele mai bune piese. Vremelnic, libertatea fizică fusese înăbuşită, dar cea interioară, a spiritului, a triumfat. Astfel, cuprins de friguri, scuipând sânge, îi scria tatălui său: „Sunt bine, tată. Şed în celulă şi cânt «Gaudeamus Igitur». Numai păcat că cei ce mă ascultă nu ştiu latineşte“.
Pe 25 noiembrie 1882, a plecat în Italia, în staţiunea Nervi, pentru tratament, dar dorul de casă îl mistuia: „Mă roade dorul de casă. Voi găsi eu drumul potrivit spre ea. Mă agăţ de un cocostârc, care se întoarce la primăvară, şi mă opresc drept în bătătura casei.“
Şederea în Italia nu i-a făcut mult bine: suferinţa i-a brăzdat fiinţa, obosit şi îngândurat, Ciprian se întoarce la Stupca, acolo unde cântecele populare i-au legănat copilăria. Vegheat de bătrânul şi nefericitul lui tată, dar şi de sora lui, Mărioara, seara, pe 5 iulie, 1883, Ciprian ceru hârtie şi creion, când, probabil, ar fi vrut să mai lase să licărească pentru ultima oară sclipirea de geniu care sălăşluia în el.
Nu a apucat decât să aştearnă pe hârtie titlul piesei: „Tempi passati“. Cât adevăr în această expresie! pentru el, nu mai exista decât trecutul vrăjit de amintirile frumoase.

Înmormântarea

A doua zi, „craiul nou“ al muzicii româneşti s-a adăugat cerului înstelat al culturii româneşti. Parcă Domnul S-a grăbit… Ciprian avea doar 29 de ani.
Părinţii, rudele, prietenii au fost puternic marcaţi de această plecare neaşteptată. La înmormântare, au participat pe lângă cei pe care sufletul lui i-a preţuit şi corul teologilor din Cernăuţi, care i-au cântat tulburătoarea cântare „Adusu-mi-am aminte“, iar colegul său din Societatea „Arboroasa“, Constantin Morariu, a ţinut un emoţionant cuvânt. Lacrimi şi flori de la Braşov, din partea Societăţii „Junimea“, a prietenilor şi a admiratorilor, precum şi cele ale iubirii sale pătimite, Berta Gorgon, trimise de la o margine de lume, au înveşmântat mormântului junelui compozitor.
Aceasta este, pe scurt, viaţa plină de căutări şi bucurii, neîmpliniri şi poticniri a lui Ciprian Porumbescu, dar opera monumentală, numărând aproximativ 250 de lucrări în diverse forme şi genuri muzicale, l-a păstrat nemuritor în conştiinţa neamului nostru românesc.

„Studiez poporul român“

Viaţa marelui compozitor a confirmat pe deplin vechea zicală, potrivit căreia valoarea nu aşteaptă numărul anilor. În scurt timp, Porumbescu a creat valori ce străbat timpul şi dăinuie peste timp.
Talent complex, Ciprian Porumbescu a scris nu numai lucrări muzicale, ci şi multe poezii, articole de presă, a cules folclor, a redactat un manual didactic pentru şcolile populare.
Sunetele folclorului românesc i-au mângâiat pruncia, iar mai târziu, muzica specifică mediului urban i-a fascinat tinereţea. Din această simbioză s-au născut horele de salon, cadrilurile pe motive populare, valsurile, polcile şi mazurcile pe intonaţii folclorice.
Compoziţia care a surprins tocmai prin această împletire cel puţin curioasă a fost „Crai nou“, ce va prevesti iminenta înflorire a şcolii muzicale naţionale, fiind prima operetă cu adevărat de reţinut în patrimoniul muzicii noastre. Audierea ei este un prilej de delectare, prin spontaneitatea inspiraţiei, precum şi prin frumuseţea melodică mai presus de orice rafinament componistic.
Neprietenii l-au acuzat, în presa vremii, că ar fi un plagiator a lui Strauss, Offenbach sau a altor compozitori din epocă. Răspunsul genialului compozitor bucovinean a fost pe măsură: „…şi dacă este vorba de vreun componist pe care l-am studiat şi-l studiez şi acum, încă cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta este însuşi poporul român“.

Balada pentru vioară

Cea mai cunoscută compoziţie a lui Ciprian Porumbescu rămâne, fără doar şi poate, „Balada pentru vioară“. Terminată la 21 octombrie 1880, piesa a devenit partitura de referinţă a crea,ţiei clasice româneşti din secolul al XIX-lea.
Timp de mai bine de o săptămână, compozitorul s-a retras în tihna idilică a locurilor natale, a schiţat, a prelucrat, a şlefuit această pagină muzicală de o rară sensibilitate, plină de poezie şi nostalgie, cu raze de lumină şi pete de întuneric, în care se metamorfozează doina, cântecul şi jocul bătrânesc, fiind, pe drept cuvânt, una dintre creaţiile de referinţă ale culturii româneşti. Scriitorul Mihail Sadoveanu, după una dintre audiţiile acestei unice piese, a spus: „Dacă ar fi să regret că nu am venit mai devreme pe lume, aş face-o doar pentru că nu am apucat să-i cunosc pe cei doi români în care Dumnezeu a turnat har din belşug: autorul «Luceafărului», Eminescu, şi pe cel al «Baladei pentru vioară», Porumbescu“.

Brendiş Toader şi Marin Voican-Ghioroiu

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1920929934847269&id=100007908435487

In memoriam CIPRIAN PORUMBESCU 

– MERITUL CETĂŢEANULUI PUTERNIC – MCP Press

 

 

ADAUGA UN COMENTARIU FOLOSIND FACEBOOK

Add a Comment