Tradiție și protest: nemulțumirea militarilor în fiecare 9 mai

Pe 9 mai, curajul ne înflăcărează,
Prunaru zboară, spre visul curat,
Iar militarii vechi mereu oftează,
Cerând dreptate, cu suflet, neapărat.

Pe scurt. în acest material evidențiem atât tradiția zilei, cât și nedreptatea pe care o trăiesc militarii, în umbra politicului.

Cu alte cuvinte, oricând, din partea politicienilor, drepturile pot fi luate și unui erou. Acest mesaj, devine un avertisment, nu doar despre trecut, ci și despre viitor, ca un îndemn la vigilență.

E vorba de respectul pentru eroi, de faptul că ei merită să fie onorați, nu marginalizați, indiferent de ce se întâmplă.

E vorba de respectul pentru eroi, de faptul că ei merită să fie onorați, nu marginalizați, indiferent de ce se întâmplă. E vorba de respectul pentru eroi, de faptul că ei merită să fie onorați, nu marginalizați, indiferent de ce se întâmplă.

Respectul trebuie să fie egal pentru toți cei care au fost în uniformă, nu doar pentru cel mai vizibil. Așa că o să pun accentul pe solidaritate, pe faptul că fiecare militar merită aceeași grijă și protecție, ca să nu mai fie nimeni abandonat în umbră.

De ziua Europei, noi, ca militari români, trebuie să avem aceleași drepturi ca omologii noștri din UE și NATO. E un semnal clar că egalitatea trebuie respectată și la noi, nu doar în alte părți.

Era bun și un titlu de genul: „Recuperarea drepturilor militarilor: egalitate cu UE și NATO”. Sau „Toți militarii trebuie respectați: drepturi egale în Europa”.

Deci, toți militarii trebuie respectați: drepturi egale în UE și NATO, oriunde în lume”. Avem în vedere atât apartenența la UE, cât și rolul global al NATO, deci, militarii români au nevoie de același respect pe plan internațional.

De 9 mai, în loc să sărbătorească, militarii protestează. Deși este Ziua Europei, ei își arată nemulțumirea, trâmbițând că drepturile le-au fost luate, fiind marginalizați și umiliți în fiecare an. Astfel, subliniem contrastul între sărbătoare și protest.

În timp ce toți cetățenii din Europa așteaptă cu bucurie să sărbătorească, militarii, din păcate, știu că această zi le aduce din nou umilința. Ei nu sunt doar observatori ai sărbătorii, ci se ridică, trâmbițând nedreptatea, căci pentru ei, fiecare 9 mai este un semnal că drepturile lor încă sunt ignorate.

De ce în România, o țară europeană, militarii ajung să-și ceară drepturile? În alte părți, poate în state subdezvoltate, am fi obișnuiți cu asemenea lipsă de respect. Însă, într-o națiune care se consideră europeană, această ignoranță este cu atât mai gravă. De ce tocmai aici, unde se spune că omul este în centrul democrației?

Chiar dacă Dumitru Prunaru rămâne singurul cosmonaut al României, cel mai cunoscut pe plan global, acest respect nu trebuie să fie rezervat doar lui. Toți militarii, fie activi, fie în rezervă sau retragere, merită același respect, în orice țară europeană sau din NATO, căci ei apără valorile noastre.

În anii ’90, veteranii erau priviți ca niște eroi, iar azi, copiii văd că unii dintre ei abia supraviețuiesc cu pensii de mizerie. Putem să le spunem tinerilor că, dacă ei nu învață să aprecieze sacrificiul, dacă nu își respectă istoria, riscă ca, peste ani, și vocea lor să fie redusă la tăcere. E un semnal că respectul trebuie să fie continuu, nu doar o vorbă goală.

De menționat că această umilință a militarilor a început cu Ordonanța 59, dată de Olguța Vasilescu, și că, de atunci, drepturile militarilor au fost tăiate constant, fără să fie reparate. Pentru că, până la urmă, respectul pentru militari ar trebui să fie o prioritate, nu o opțiune.

De ce, dacă suntem parte a UE și NATO, drepturile militarilor nu sunt aliniate? De ce, în loc să avem aceleași norme, suntem lăsați în urmă de politică, de corupție, și de decizii care nu țin cont de jertfa militarilor? Tocmai de asta, e nevoie de un semnal clar: aceleași drepturi, aceleași norme, pentru toți militarii europeni, fără excepție.

În loc ca militarii să fie protejați de cei care ar trebui să le fie apărători, au fost lăsați în urmă. Deși miniștrii apărării au promis, au tot dat asigurări, în realitate, militarii au rămas singurii care au fost sacrificați, fără să li se ajusteze veniturile. E o nedreptate flagrantă și e timpul ca această stare să se oprească, ca respectul să fie pentru toți, nu doar pe hârtie.

Asta ar trebui să fie un semnal de alarmă. Militarii, fiind obișnuiți cu disciplina, cu reținerea, nu protestează ușor, însă tocmai de aceea, când o fac, este un semnal și mai puternic. Ei arată că nedreptatea a depășit orice limită. În timp ce politicienii și magistrații își cresc salariile, militarii sunt ignorați, marginalizați. Așa că, până la urmă, avem nevoie ca cineva să pună piciorul în prag, ca dreptatea să fie pentru toți, nu doar pentru unii.

Ne întrebăm „Va fi vreodată un 9 mai în care militarii să fie respectați, nu marginalizați?”
Cred că trebuie să punem degetul pe rană și să cerem o schimbare reală, nu doar o reamintire simbolică.

Să folosim 9 mai ca o zi de amintire, dar și ca un prilej de conștientizare a drepturilor militarilor. Astfel, în loc să imită doar paradele, să arătăm și adevărul: că respectul și dreptatea încă nu sunt date, iar asta trebuie schimbată.

Ar trebui să revenim la respectul de odinioară, când armata era un pilon al societății, iar acum să nu mai fie nevoită să iasă în stradă pentru drepturile lor. De la promisiuni la fapte, de la vorbe goale la respect real, e momentul să readucem armata acolo unde îi este locul.

https://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?t=1179

Sursa: Mihail Georgevici,

MCP Press Agency