Iată răspunsul după 35 de ani de la Revoluție: bugetul Apărării sacrificat, iar drepturile militarilor în umbră. Atunci, armata mai are vreun rost? Poate ne răspunde Comandantul Suprem al ARMATEI, Nicușor Dan sau un reprezentant NATO, ca să arătăm că noi, cetățenii, vrem să ne apărăm țara.

Cum putem face față unui război și să răspundem demn, fără sacrificii inutile? Să reconstruim armata, să le dăm militarilor un rost, pentru că viitorul depinde de curajul nostru, al tuturor.

În securitatea națională, apărarea se stinge,
Politicienii privesc spre un vis pustiu,
Sindicatele tac, parcă totul se frânge,
Ca și cum apărarea n-ar mai fi un vis viu.

Deși Federația Militarilor dun România a propus înființarea unui sindicat pentru militari, au trecut ani de zile, iar pașii nu s-au făcut. De aici, reiese ideea că acest domeniu nu a primit atenția cuvenită.

După cum știm, un sindicat este o organizație a salariaților, creată conform legii, al cărei scop este să apere interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor. Rolul său principal este apărarea drepturilor salariaților, negocierea colectivă a condițiilor de muncă și reprezentarea lor în dialogul social, oferind în același timp sprijin și solidaritate între membri

Am găsit câteva citate puternice despre rolul sindicatelor. De exemplu, A. Philip Randolph spunea că esența sindicalismului este ridicarea socială, iar Friedrich Engels considera că în lupta de clasă, organizarea sindicatelor este cea mai importantă armă. Dacă vrei, putem căuta și citate din autori români.

Cartel Alfa subliniază că rolul principal al sindicatelor este apărarea drepturilor lucrătorilor și negocierea unor condiții echitabile.

O altă idee importantă este și aceasta:

diversitatea sindicatelor poate genera o competiție benefică, mai ales în domenii esențiale ca apărarea. Mai multe sindicate pot să pună presiune, pot să negocieze mai bine, și astfel se poate asigura un echilibru mai mare între puterea lucrătorilor și deciziile politice.

Se creează un contrast foarte mare între loialitatea față de carieră militară și interesele politice. Astfel, e riscul ca unii ofițeri, ajunși în funcții civili, să fie mai degrabă parte din sistemul politic, punând pe plan secund apărarea națională. De aceea, cred că e nevoie de o selecție mult mai riguroasă, ca să nu se piardă din misiunea esențială a armatei.

Ar fi esențial ca responsabilitatea în selecția din instituțiile de forță să fie una directă a președintelui, tocmai pentru a avea un control echilibrat, bazat pe mandatul democratic pe care l-a primit. Astfel, ar exista o garanție că deciziile se fac nu pe bază de interese politice de moment, ci în funcție de competență și de necesitățile reale ale țării.

Securitatea națională e un ansamblu complex, care include nu doar armata, ci și servicii de informații, poliție, servicii de urgență. Deci, toți miniștrii din aceste domenii, la fel, ar trebui să fie validați cu responsabilitate de către președinte, pentru ca întregul sistem să fie coordonat și sub o viziune unitară.

E o lecție pe care o vedem la nivel global. Țările care au reușit să-și consolideze economia, democrația și securitatea au investit constant în apărare. Deci, noi, dacă vrem să fim cu adevărat o națiune stabilă și respectată, trebuie să urmăm acest principiu și să nu lăsăm apărarea pe plan secund.

Nu putem trata armata și pe militari ca pe o prioritate doar în momente de criză. Trebuie o grijă continuă, o investiție constantă, ca să asigurăm nu doar pregătire, ci și respectul pentru cei care ne apără zi de zi.

Disciplina, devotamentul și responsabilitatea pe care le impune cariera militară sunt fundamentale pentru a înțelege cu adevărat responsabilitățile la nivel macroeconomic sau decizii de stat. De asta, cred că este crucial ca cei care ajung în funcții de conducere în domenii-cheie să aibă o pregătire solidă, o empatie reală față de oameni și o înțelegere profundă a disciplinei.

Cred că asta afectează grav credibilitatea instituțiilor militare. Ar trebui să fie un proces transparent, bazat pe merite reale, experiență în teren, și nu pe favoruri politice. Numai așa armata va păstra autoritatea și respectul de care are nevoie pentru a-și îndeplini rolul.

Acordarea de grade onorifice fără legătură cu meritele în carieră doar diluează încrederea în sistem. Ar trebui ca gradele să rămână exclusiv o recunoaștere a parcursului militar, ca să-și păstreze prestigiul și să fie un simbol al dedicării, nu un instrument politic.

Acolo vorbim de un sacrificiu autentic, de o dăruire totală. În astfel de cazuri, acordarea gradelor este un simbol al recunoștinței naționale, nu o formalitate politică. Dimitrie Prunaru merită cu adevărat orice onoare, pentru că a lăsat în urmă o moștenire pe care nu o poate contesta nimeni.

Exact, să ne inspirăm din astfel de exemple, să punem apărarea națională pe primul loc, cu devotament și responsabilitate. Doar așa putem clădi o țară sigură, respectată și cu un viitor stabil.

https://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?t=1220

Sursa: Mihail Georgevici,

MCP Press Agency