Umbra trecutului: Călin Georgescu și ecoul comunismului.

Călin Georgescu, în umbră trecută,
A plecat pe drumuri, dar cu un ecou,
La ONU, la Roma, ascensiunea e știută,
Dar gândul la Ceaușescu îl ține-n zbor nou.

Întreb, oare cum să nu fi rămas,
Cu rădăcini în acel vechi regim,
Când libertatea era un vis ras,
Și azi ne întrebăm: e el suveranism?

În contextul restrictiv al epocii comuniste, când plecarea din țară era aproape imposibilă fără aprobarea strictă a partidului, fie prin aripa securității, fie prin structuri militare. Apoi, tocmai aceste plecări bine coordonate, spre Austria, Roma și alte destinații, i-au marcat cariera.

În perioada comunistă, plecarea din țară era un lux restricționat doar celor care reprezentau interesele partidului. Nimeni nu putea părăsi țara fără avizul securității sau al structurilor militare. Tocmai de aceea, plecarea lui Călin Georgescu, acum zeci de ani, spre Austria, apoi spre Roma și alte centre, a fost una marcată de acea ascensiune atent controlată. Iar astăzi, fiecare pas al său ridică întrebarea: cum ar fi putut să fie, fără acea umbră a trecutului comunist?”

Chiar dacă nu și-a asumat niciodată o apartenență declarată, există numeroase fotografii care îl înfățișează alături de lideri ai regimului comunist. Aceste imagini nu pot fi ignorate, pentru că ele vorbesc despre o apropiere care, fie și în tăcere, îl situează de partea acelui trecut.

Se spune că ce se naște din pisică, șoareci mănâncă, iar dacă Ceaușescu și oamenii lui încă își lasă amprenta, este limpede că vechile idei încă respiră. Dacă astăzi Călin Georgescu își amintește de modelul Ceaușescu și vrea să reia ceea ce el n-a dus la capăt, atunci susținerea lui vine din umbra armatei, din rezervele securității, din acei nostalgici care, ca un fir moștenit din tată-n fiu, încă trăiesc cu promisiunea comunismului.

Însă, chiar și după acea ascensiune, el a fost renegat, criticat de un fost coleg din structurile secrete. Acest colonel din SRI, cunoscându-l bine, a dezvăluit în 1997 că a fost scos din armată pe motive medicale. Atunci, întrebarea rămâne: cum poate fi susținut un om cu astfel de trecut, fără dovezi clare, fără un control public asumat? Cum poate cineva, dat afară dintr-un serviciu de stat, să aspire la funcția de conducător al țării? E un semnal de alarmă care nu poate fi ignorat.

Am o cunoștință, un admirator înfocat al lui Călin Georgescu, care se întreabă cum de nu văd toți reformele mărețe pe care le promite. Dar, culmea, el și cei din vechea gardă disprețuiesc pe toți cei care nu îi urmează, considerându-i fie proști, fie lipsiți de educație. În schimb, dacă îi întreb pe ei, pe acești rezerviști, unde și-au trimis copiii, răspunsul este mereu la fel: în Occident. Ei critică Occidentul, dar exact acolo și-au trimis copiii, acolo unde au învățat, unde și-au făcut un viitor. Cum să aibă încredere în cei care, de fapt, tot acolo și-au găsit speranța?

Mulți privesc spre binele din afară, dar noi, românii, am avut un dar esențial: libertatea de a pleca oriunde, de a merge dintr-o țară în alta. Atunci, dacă ei văd paradisul în Cuba, în Rusia, în China, de ce nu se duc acolo, unde libertatea îi lasă să rămână? Poate că, în felul acesta, ne-am elibera de cei care, mereu, pun frână progresului și ne țin pe loc, în trecut.”

Și astfel, era limpede că schimbarea profundă a conștiinței nu se produce peste noapte. Trebuie zeci de ani, pași măsurați, metode bine gândite. Așa cum ne învățau chiar secretarii de partid, orice pedepsă sau recompensă trebuia dată treptat, cu algoritm, cu răbdare. La fel, orice reformă reală trebuie construită pe etape. Dar, din păcate, când liderul lasă de dorit, când arată doar cu degetul și cu dosare penale, cum spunea Orwell, devine clar că nu el va fi fruntea, ci doar o iluzie periculoasă pentru viitor.”

Majoritatea decide, nu nostalgicii comunismului ce își mai caută idealul trecut. În acest fel, subliniez că deciziile nu trebuie să fie dictate de cei care trăiesc în trecut, ci de majoritatea activă, care privește spre viitor.

Acești nostalgici ai comunismului, obișnuiți mereu cu puterea, nu caută decât binele lor personal: pensii mari, trai confortabil, poate chiar mai bine ca altădată. Ei nu se gândesc la viitor, la urmași, la copiii noștri. Vrem să le fie lor burțile pline, dar fără viziune. Noi, însă, trebuie să arătăm că tineretul, cu Nicușor Dan și alți lideri mai tineri, este cel care trebuie să pășească. În politică, oamenii în vârstă s-au obișnuit cu puterea, dar noi trebuie să eliminăm această frână și să lăsăm generația nouă să construiască drumul pe care ni-l dorim cu adevărat.

Astfel, Călin Georgescu a reușit, din păcate, să întunece imaginea României, aducând în prim-plan un trecut pe care cu greu îl depășim. Prin mesajele sale, prin atașamentul față de o înțelepciune rusească, prin refuzul de a-și recunoaște dosarele penale, el a dat un semnal dur: nu doar că a compromis încrederea românilor, dar a știrbit și prestigiul țării pe plan internațional.

Este o palmă dureroasă pentru România, care riscă să fie percepută nu ca o națiune în ascensiune, ci ca o țară prizonieră a trecutului, în care un candidat la președinție poate sfârși după gratii.

https://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?t=1141

Sursa: Mihail Georgevici,

MCP Press Agency