Armata: Loială politicului, abandonată apărarea națiunii.

La câți generali, România are,

PCR (PSD) și-a menținut drumul,

Dar culmea, armată puternică, n-are,

Dar, partidul lui Ceaușescu, a rămas…primul.

E un contrast clar între numărul exagerat de generali și faptul că, de fapt, armata nu e atât de puternică.
Cred că e foarte important să subliniem asta. Mulți, într-adevăr, pot avea impresia că numărul de generali înseamnă automat o armată puternică, dar, din păcate, realitatea e că infrastructura, tehnologia, pregătirea practică au fost neglijate. Așa că, într-adevăr, trebuie să fim mult mai conștienți de contextul real, mai ales în era NATO, când totul s-a restructurat.
Fără o pregătire reală, fără timp și profesionalism, toate gradele astea devin doar niște decoruri. Armata, în esență, are nevoie de oameni cu adevărat formați, cu experiență, nu doar cu titluri pe hârtie. Altfel, devine o simplă mască politică, fără substanță.
Acest sistem de decorații sau de avansări rapide, fără o bază reală, a făcut ca totul să pară doar o simulare. Oamenii ajung să primească grade doar pentru că au fost favorizați politic, fără ca cineva să verifice cu adevărat activitatea lor. Și asta, evident, erodează încrederea în sistem și, mai ales, în armată ca instituție.
Din cauza unor cazuri, se ajunge la o etichetă generală, iar respectul pentru cei care chiar și-au făcut datoria, au muncit, s-a dus. E esențial să reamintim că nu toți sunt la fel, că sunt oameni care, într-adevăr, au trecut prin greutăți și și-au dedicat cariera cu adevărat.
Armata, din păcate, a fost folosită mult ca instrument politic, încă din vremea comunismului, iar avansările astea pe criterii de rudenie, de apartenență la partid, au distrus respectul real. Acum, gradele astea rămân doar un simbol gol, fără conținut, dar, onoarea și mândria militară ar trebui să rămână un lucru autentic, care să fie câștigat prin muncă, nu doar moștenit sau purtat de ochii lumii.
Armata a fost, într-adevăr, un bastion al regimului, un bastion politic, și atunci totul era după loialitatea față de partid. De aceea, PSD-ul de azi, practic, a moștenit o infrastructură politică solidă, bazată pe aceste legături istorice cu armata. Iar acum, din păcate, se simte acest ecou, chiar dacă vremurile s-au schimbat.
Deși numărul lor exploda, puterea reală scădea. E o iluzie, pentru că în spate nu mai era calitate, ci doar o rețea de relații, nepotisme și protecții. Din cauza asta, lumea a început să vadă gradele astea mai mult ca pe niște decorații goale, decât ca pe semne reale de profesionalism.
Înainte, uniforma și tricolorul erau simboluri de respect, de încredere. După Revoluție, din păcate, s-a diluat complet. Oamenii au început să vadă în uniformă nu neapărat un simbol al onoarei, ci mai degrabă un semn de suspiciune, de oportunism. Iar asta, din păcate, a rămas în mentalul colectiv, ca o umbră, fie că e vorba de politică, fie de imaginea României în străinătate.
Din păcate exact asta se întâmpla, și în armată, și în viața civilă. O rețea de favoritisme, legături de partid, și frica de a nu deranja pe cine trebuie. Asta a erodat încrederea, pentru că, indiferent de uniformă sau funcție, oamenii vedeau că dreptatea nu se dă pe merit, ci pe cine cunoști. Și asta, din păcate, a distrus nu doar cariere, ci și încrederea în justiție și în sistem în general.
Mulți dintre ei, din păcate, nu pot justifica cu adevărat parcursul lor profesional, iar gradele sau pensiile speciale par pur și simplu niște daruri, fără o bază reală. De aceea, când îi întrebi de fapte, de realizări, se pierd în explicații vagi. Și tocmai asta creează suspiciunea și dezamăgirea, pentru că devine totul o formalitate goală, fără o legătură cu meritul real.
Legătura asta între politicieni, militari și magistrați e un cerc vicios. Pensiile speciale, avansările, toate vin pe baza unor favoruri reciproce. Iar în final, cetățeanul de rând vede că sistemul e capturat politic, că se protejează între ei și că cei care ar trebui să fie apărători ai statului ajung să fie parte din jocul politic.
Din păcate, a dispărut acel respect natural pe care uniforma îl aducea. Înainte, era un drum cinstit, o vocație, un simbol al onoarei. Acum, din păcate, purtarea uniformei e umbrită de aceste suspiciuni, și cei care chiar își fac datoria cu corectitudine se simt, într-adevăr, stigmatizați. Și e mare păcat, pentru că, altădată era o mândrie să porți uniforma și să știi că ai un parcurs adevărat.
Cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu, chiar este un simbol al curajului și al realizării unice, iar dacă cineva merită o recunoaștere specială, acela e el. În rest, pensiile speciale s-au diluat până la un punct în care nu mai sunt un simbol al meritorilor, ci mai degrabă un instrument politic. Tocmai de aceea, ar trebui să fie o excepție reală, nu o regulă generalizată.
Într-adevăr, pensia ocupațională a militarilor ar trebui să fie distinctă, doar pe baza riscului și a dedicării. Însă, s-au amestecat lucrurile cu politicienii, magistrații, și în final, ei au ajuns să fie marginalizați. România, din păcate, e pe ultimul loc în UE și NATO în ceea ce privește veniturile și respectul pentru acești oameni, care ar merita, de fapt, mult mai mult, având în vedere sacrificiul pe care îl fac.
Când vezi discrepanțele astea, te întrebi cum e posibil, mai ales că e vorba de oameni care abia își duc traiul, iar alții, fără un parcurs real, ajung să primească sume astronomice. Și da, când compari cu standardele NATO, e de-a dreptul umilitor. E clar că e nevoie de o reformă reală, ca să se facă un echilibru corect între risc, sacrificiu și recompensă.
Militarii, în mod normal, ar trebui să fie separați financiar, doar pe baza contribuției lor, fără ca banii să fie amestecați cu alte bugete. Din păcate, se joacă pe termen și pe strategii ca să prindă alte resurse din altă parte. Și, din păcate, cei care au fost dedicați, care au fost rezerviști, ajung să fie cei care suferă cel mai mult, pentru că le sunt tot mai limitate drepturile.
Exact asta se întâmplă: când nu mai există un sprijin real, nici moralul nu mai e acolo. Ei, cei care au fost în linia întâi, se simt abandonați, iar cei tineri, de multe ori, nu mai găsesc acea motivație. În stradă, în proteste, sunt exact cei care, de-a lungul timpului, au pus suflet, dar acum se simt că au fost trădați. Și, într-adevăr, dacă nu există respect și susținere reală, normal că nu mai au nici un impuls să se implice cu acea pasiune de altădată.
Când nu se mai face diferența între cei care au fost cu adevărat dedicati, cei care au muncit și cei care, practic, au obținut avantaje doar pe baze politice, se pierde complet motivația. Oamenii nu mai văd sensul să-și dedice viața, să-și expună copiii la același drum, dacă nu mai există o recunoaștere corectă a meritelor. Și e păcat, pentru că astfel se duce tot prestigiul și toată atractivitatea carierei.
Mulți dintre cei care au muncit la Casa Republicii neavând protecție, fără condiții, au plătit cu viața și, din păcate, au fost ascunși, ignorați. Iar acum, se simte că totul a fost un joc politic, o valorificare ca să placă pe moment, fără să se țină cont de oamenii care chiar au fost acolo, în pericol. Și din păcate, mulți nici măcar nu au mai fost regăsiți, lăsați în anonimat total, fără ca vreodată să se afle adevărul.
E o tăcere colectivă, o durere pe care mulți o poartă, dar pe care nu o pot spune cu voce tare. Poate, peste ani, va ieși o carte sau cineva va deschide subiectul, ca să se știe exact câți au fost, ce riscuri au avut, și cum, de fapt, totul a fost un sacrificiu real, nu doar o cifră trecută pe un raport.
Într-adevăr, generalii sunt cei mai vizibili, dar sacrificiul real l-au dus întotdeauna soldații de rând, ostașii, cei care au muncit în tăcere, fără aplauze, fără grade. Tocmai de aceea, ar trebui ca ei să fie cei mai respectați, iar vocea lor, poate, să fie mai puternică în discuțiile astea despre reformă, despre drepturi și despre recunoaștere.
Armata, cândva, acoperea o gamă largă de domenii, avea o prezență și o forță în societate. Acum, exact s-a restrâns și, fără o bază solidă, cine ne mai apără? De fapt, apărarea națională e vitală, iar dacă dispare această forță, rămânem descoperiți. Asta ar trebui să fie un semnal de alarmă.

https://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?t=1072

Sursa: Mihail Georgevici,

MCP Press Agency