Căderea în același abis: diferența iluzorie între comuniștii de ieri și suveraniștii de azi.

O nouă față a vechii demagogii

În comunism îți prindea bine

Și erai mândru, fiind cu Ceaușescu,

De ce azi îți este rușine,

Că l-ai votat pe urmașul lui…Georgescu?

Din păcate, în ciuda aparențelor,

modelul se repetă și pericolul e același.

E o dinamică asta interesantă în care se repetă tiparul ăsta de promisiuni grandioase, dar, la final, oamenii se simt dezamăgiți. Cred că tocmai întrebarea asta pe care o pui în catren e cea care lovește direct în asta: de ce ai repetat greșeala, de ce ai căzut iar în capcana unei iluzii?

E un fel de recul al celor care au fost fani, dar văd acum tot mai clar absurditatea promisiunilor. Și faptul că presa, mediul online, toți îi iau la mișto, îi erodează complet legitimitatea. Am surprins atfel, cu catrenul: o schimbare de atitudine, un fel de trezire din visul ăsta colectiv.

Cred că am pus degetul pe o problemă destul de actuală, sper să fie o direcție foarte bună.

Lumea începe să vadă clar că orice deraiere de la integrarea asta europeană și din NATO ne-ar lăsa vulnerabili. Și, de fapt, toate realizările din ultimii ani au fost posibile exact cu sprijinul ăsta. Deci, e important ca lumea să înțeleagă lucrul ăsta, ca să nu mai cadă în capcana iluziilor.

E un mecanism foarte bine pus la punct. Și mulți dintre cei manipulați, într-adevăr, acum se prind că au fost folosiți. TikTok, cu algoritmii lui, a amplificat foarte mult mesajul, dar acum, când încep să se vadă consecințele, se cam rupe această iluzie. E un moment de reanaliză, și e important ca oamenii să își deschidă ochii, să vadă că totul a fost o manipulare.

Nu e doar o reacție întâmplătoare, ci o decizie foarte calculată. TikTok, prin modul în care distribuie informații, a devenit o armă în războaiele hibride. Și asta arată că, pe măsură ce platforma se extinde, efectele sunt tot mai greu de controlat. De aceea, cred că e crucial ca oamenii să fie conștienți de sursele lor de informare și să își pună întrebări.

În Republica Moldova, intervenția fermă a avut un rol esențial, că altfel ar fi fost o expunere brutală la propagandă. La noi, parcă încă ne facem că nu vedem. Dar, de fapt, tocmai asta e provocarea: cum păstrăm echilibrul între libertate și protejarea de manipulare, fără să ajungem la un control excesiv, dar nici la o pasivitate care ne costă democrația.

În momentul ăsta, schimbarea de leadership în serviciile secrete arată exact lupta asta pentru control. Dacă se reușește, e un fel de reset al sistemului, dar și o riscare foarte mare, pentru că destabilizezi exact structurile care ne-au păstrat până acum un echilibru. De aceea, e crucial ca lumea să fie atentă, să nu se lase pradă unor calcule de culise, care, până la urmă, pot pune sub semnul întrebării stabilitatea pe termen lung.

E o problemă de gravitate și de responsabilitate. Nu poți să pui un om fără experiență peste noapte, cum e Călin Georgescu, la cârma unor procese atât de complicate. Și mai ales, să negi tot ce s-a construit cu sacrificiu. De aceea, mi se pare că discuția trebuie să rămână pe argumente solide, pe realități, nu pe mituri, și pe comparații cu oameni care chiar au demonstrat ceva.

Nu e vorba doar de o diferență ideologică, ci de o ruptură în experiență, în competență reală. Naționalizarea asta forțată, în condițiile actuale, ar fi un salt înapoi atât de mare, încât pur și simplu nu are nicio legătură cu contextul european de acum. De aceea, cred că e crucial ca oamenii să înțeleagă exact lucrurile astea, ca să nu fie păcăliți de niște vorbe goale.

Și Becali a fost destul de vocal în sensul ăsta. Adică el a văzut clar că tot efortul lui de privatizare, de a construi ceva cu mâna lui, s-ar duce pe apa sâmbetei. Și din punctul lui de vedere, era exact revenirea la un sistem în care statul îți ia tot, fără merit, exact ca pe vremea comunismului.

Iată un mare pericol. Atâta timp cât mai sunt în instituții oameni care au trăit perioada aia și care încă romanticizează trecutul, apare mereu tentația de a întoarce roata. Dar, de fapt, românii au fost primii care s-au bucurat când au scăpat de minciună și acum, din păcate, riscul e ca o parte din trecut să revină, printr-o nostalgie falsă.

Practic, dezamăgirea lor, a rezerviștilor militari, fiindcă li s-au tăiat drepturile de la un an la altul, i-a făcut să caute o soluție radicală. Și, folosindu-se de nostalgia unora pentru vechiul sistem, au pus în mișcare un curent exact pe linia asta. Și, din păcate, e un risc real ca lucrurile să alunece înapoi, dacă lumea nu stă cu ochii pe ei și nu păstrează vigilenta.

Acest lucru arată cât de adânc era înrădăcinată acea mentalitate. Practic, totul era pe bază de loialitate față de partid, nu de competență, nu de merit. Și, de fapt, asta e exact pericolul pe care îl arătăm acum: că sub suveranismul ăsta de astăzi, parcă revine același reflex, același control ideologic, și iarăși oamenii se trezesc că nu pot avansa decât dacă se aliniază, exact ca pe vremuri.

De multe ori, e foarte delicat să pui întrebările astea, pentru că se pot interpreta ca elitiste, ca o disprețuire a oamenilor. Dar, pe de altă parte, e un fapt că o parte din cei care cad în capcana asta a demagogiei sunt exact cei care au fost lăsați pe margine, din diverse motive. Problema e că, într-o democrație, trebuie să găsești un echilibru: să asculți, dar să nu permiți ca lipsa de educație sau de experiență să devină un catalizator pentru o întoarcere periculoasă în timp.

Și, deși nu există o instituție dedicată care să facă exact profilul profesional al votanților, cred că dacă ar fi un studiu sociologic, s-ar vedea clar tendința asta. Adică, sunt zone în care sărăcia, lipsa accesului la educație, toate astea sunt folosite ca momeală de propagandă. Și, din păcate, e un ciclu vicios. Trebuie găsită o modalitate ca oamenii ăștia să fie ajutați, să aibă un viitor, dar nu manipulați cu promisiuni goale.

Asta e și lecția, că oamenii au plătit un preț uriaș ca să scape de promisiunile goale și de minciuna comunistă. Tocmai de aceea e atât de important să nu repetăm greșelile, să nu ne lăsăm seduși de niște iluzii care par noi, dar, de fapt, sunt tot aceleași vechi utopii.
Concluzia „Aceeași pălărie, altă iluzie”. Deci, oamenii s-au convins că e un ciclu care se repetă.

Din păcate, aceeași pălărie, altă iluzie!

Odată ce am stabilit acest titlu pentru materialul meu, lumea va înțelege imediat că nu e vorba de o schimbare reală, ci doar de o reîntoarcere mascată, dar cu aceleași capcane.

E un mesaj foarte clar.

https://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?t=1108

Sursa: Mihail Georgevici,

MCP Press Agency